Barna: Aşa nu se mai poate; Depunem proiect de abrogare a Legii recursului compensatoriu

Știri de Sibiu, 14.01.2019

Uniunea Salvați România depune luni, 14 ianuarie, un proiect de lege pentru abrogarea Legii recursului compensatoriu a anunțat președintele USR, Dan Barna, urmare a omorului de la Mediaș în care doi din cei trei suspecți au fost eliberați recent din pușcărie în baza regimului compensatoriu.

” În România a ajuns să se moară din cauza guvernării PSD-ALDE. Din cauza disperării de a-i scăpa de închisoare pe Dragnea şi ai lui, PSD-ALDE au dezlănţuit haos şi frică pe străzile României.(…) Aşa nu se mai poate, iar USR nu va sta cu mâinile în sân! Vom depune astăzi în Parlament un proiect pentru abrogarea acestei legi şi care să anuleze efectele dezastruoase pe care le-a adus pentru siguranţa cetăţenilor. Românii merită altfel de legi şi merită o majoritate care să guverneze pentru români, nu una care să le pună vieţile în pericol. Pe viitor, haideţi la vot! Doar aşa îi putem opri!”, scrie Barna pe Facebook.

Demersul este susținut și de Asociația VedemJust, fondată de judecătorul Cristi Danileț, care a lansat luni un avertisment public potrivit căruia cRomânia ”a devenit o țară nesigură” din cauza eliberării infractorilor periculoși.

In acest sens, VedemJust a lansat si campania de strangere de semnaturi”Condamnații cu executare trebuie să stea în penitenciare, nu pe străzi! prin care solicita Parlamentului Romaniei abrogarea Legii recursului compensatoriu nr. 169/2017.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.