Eclipsa totală de Lună, fenomen spectaculos vizibil în România

Știri de Sibiu, 20.01.2019

Eclipsa totală de Lună vizibilă în România se produce în noaptea de 20 spre 21 ianuarie şi va avea faza maximă la 07 h 12 m dimineaţa, potrivit www.astro-urseanu.ro. Fenomenul va putea fi observat pe jumătate, până în jurul orei 8.00, Luna apunând când încă este eclipsată, scrie agerpres.ro.

Este a doua eclipsă din acest an, după o eclipsă de soare ce avut loc pe 6 ianuarie.

Eclipsa de Lună începe la 04 h 36 m, când Luna intră în penumbra Pământului, însă vom putea observa schimbări pe discul astrului din momentul când începe să intre în umbră, începând cu 05 h 34 m. Atunci Luna se va afla înspre vest, nu foarte sus, la doar 20 de grade faţă de orizont.

Partea cea mai spectaculoasă a fenomenului este faza de totalitate, când Luna se află în umbră, discul acesteia fiind mai întunecat decât de obicei. Totalitatea începe la 06 h 41 m şi are faza maximă la 07 h 12 m, terminându-se la 07 h 43 m. Toate aceste faze sunt vizibile din România cu luna poziţionată foarte aproape de orizont.

Pentru ţara noastră Luna apune în jurul orei 8.00, mai devreme în estul ţării şi mai târziu în vest, dar vom putea vedea cum începe discul Lunii să iasă din umbra Pământului. La ieşirea din umbră, la 08 h 51 m, Luna se va afla sub orizont, la fel şi la sfârşitul eclipsei, la 09 h 48 m, potrivit sursei citate.

Eclipsa totală va fi vizibilă din Europa, din Asia, din Africa, din nordul Americii, din America de Sud, din Oceanul Pacific, din Oceanul Atlantic, din Oceanul Indian şi din zona Antarcticii.

Super Luna sângerie sau Luna Lupului şi eclipsa totală de Lună din noaptea de 20 spre 21 ianuarie 2019 reprezintă o combinaţie rară de fenomene astronomice.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.