Defecțiune la telescaunul Arena Platoș. Turiștii, evacuați de Salvamont

Știri de Sibiu, 17.03.2019

Salvamontiștii sibieni au fost solicitați duminică să ajute la coborârea mai multor turiști rămași blocați în telescaunul de la complexul Arena Platos din Păltiniș, urmare a unei defecțiuni apărută la instalație, potrivit Serviciului Salvamont Sibiu.

Opt persoane rămase blocate la o înălțime de aproximativ 10 metri au fost coborâte pe corzi, fără incidente, cu ajutorul echipei Salvamont Sibiu.

”Un defect la telescaunul de la Arena Platoș a impus evacuarea de urgență a turiștilor aflați pe cablu. Au fost coborâte pe corzi 8 persoane pana la remedierea provizorie a defectului”, a declarat Adrian David șeful Serviciului Salvamont Sibiu.

Potrivit acestuia, instalația de transport a fost oprită pentru revizie.

Turiștii se bucură în continuare de ski la Arena Platoș, unde pârtiile sunt încă acoperite cu zăpada.

UPDATE: Administratorii resortului spun că incidentul nu a fost cauzat de o defecțiune, ci de un balans lateral ce a determinat ieșirea de pe o rolă a cablului.

”În urma îmbarcării a 2 turiști nepracticanți ai sporturilor de iarnă, s-a produs un balans lateral ce a determinat ieșirea de pe o rolă a cablului tractor. Sistemul de siguranță a functionat prompt și a oprit instantaneu funcționarea instalației. Întrucât repoziționarea cablului pe rolă este o operațiune de durată, s-a decis evacuarea turiștilor de pe instalație cu echipamentul de salvare din dotare, cu personal instruit. 5 turiști au fost coborâți de la înălțime mică prin intermediul unei scări, 5 au fost coborâți în rapel iar in cazul ultimilor 3 s-a reușit pornirea la viteză de revizie a instalației fiind aduși in siguranță la zona de debarcare. Nu a fost o defecțiune. La operațiune au contribuit 3 angajați ai Arenei Platoș și 3 ai Serviciului Public de Salvamont”, precizează Arena Platoș.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.