De Florii, ateliere cu rețete pescărești și slujbă în Muzeul Astra

Știri de Sibiu, 20.04.2019

Trei pescari din Delta Dunării vor prezenta duminică, în Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, modalitățile de pregătire a rețetelor vechi pe bază de pește, specifice Sărbătorilor Pascale în zona din care provin, iar la Biserica din Bezded se vor dărui ramuri de salcie, după slujbă.

În Duminica Floriilor, pescarii vor susține patru ateliere interactive gastronomice în cadrul cărora se va găti somn și scrumbie de Dunăre, potrivit unui comunicat al CNM Astra.

Vizitatorii pot deprinde, astfel, tehnicile stravechi de pregătire a peștelui.

,,Pescuitul scrumbiei pe brațele Dunării reprezintă cea mai importantă activitate în lunile martie și aprilie, pentru toate satele prescărești din zonle Sfântu Gheorghe, Sulina și Chilia. Tradițiile pescărești din zonele menționate sunt strîns legate de migrația scrumbiei, în anotimpul primăverii. În popor se spune că peștele mîncat în ziua Floriilor are puteri tămăduitoare și cine îl mănâncă se va lecui de orice boală. În Muzeul ASTRA, scrumbia venită de la Dunăre, va fi meșteșugit și savuros preparată de oamenii acelor locuri. Asezonată cu multă pasiune și poveste, ea va fi punctul principal de atracție în Duminica Floriilor. La loc de cinste se vor găsi și preparatele din somn, gătite meșteșugit de pescarii din satele Dunării. Astfel, vizitatorii muzeului vor degusta savorile unice ale storceagului din somn și ale somnului afumat și se vor bucura de poveștile care amintesc de modul cum era preparat peștele odinioară. Marinată din scrumbie, ….ca prin satul Sfântu Gheorghe…..: scrumbia se curăță de solzi și de mațe, se taie feliuțe late cam de grosimea unui deget. Se spală bine în mai multe ape și la sfârșit se lasă în apă cam jumătate de oră să iasă tot sângele. Se scoate se scurge și se sărează bine. Acoperite cu sare, aranjați una lângă alta bucățile de pește și lăsați trei zile ca să se pătrundă bine și să nu aibă gust de crud. Se scoate și se spală de sare bine. După aceea, se lasă cam o ora-doua să mai iasă sarea din ea. Cât stă la apă, la desărat se pregătește oțetul: un litru de oțet la trei de apă, o lingura de sare, una de zahăr, piper boabe și foi de dafin. Se dă în fiert, se lasă să se răcească (e important ca lichidul să fie rece).Se scoate scrumbia din apă, se scurge, se pune într-un vas mai mărișor, se toarnă compoziția peste scrumbie, se amestecă cu lingura pentru a se pătrunde toată.”, a declarat Lucian Robu, șef serviciu bunuri culturale Muzeul ASTRA.

Atelierele gastronomice vor avea loc în intervalul orar 11.00 și 17.00.

Tot de Florii, la Biserica din Bezded, monument funcțional din Muzeul ASTRA, începând cu ora 9:30, va avea loc Slujba de Utrenie, iar la ora 10:30 va fi Slujba Sfintei Liturghii, unde fiecare credincios o să primească ramuri de salcie, anunță CNM Astra.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.