CJ Sibiu: Primele soluții de fluidizare a traficului între Sibiu și Cisnădie, în toamnă

Știri de Sibiu, 13.05.2019

Consiliul Județean (CJ) Sibiu anunță semnarea contractului de elaborare a unui studiul de trafic pentru identificarea variantelor de fluidizare a circulației pe DJ 106C Sibiu – Cisnădie, în zona cartierului Arhitecților, soluțiile urmând să fie stabilite până în luna septembrie.

Potrivit unui comunicat al administrației județene sibiene, se caută soluții pentru fluidizarea circulației de pe DJ 106 C Sibiu – Cisnădie, pe un tronson de aproximativ 3 km, de la podul peste Seviș până la intrarea în Sibiu.

Conform contractului atribuit SC DP CONS SRL din Cluj, până la finalul lunii septembrie se va elabora Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții, care va stabili soluția necesară fluidizării traficului.

„Demersul Consiliului Județean Sibiu privind modernizarea drumui județean Sibiu-Cisnădie pe tronsonul menționat vine astfel în completarea proiectului de lărgire a străzii Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu, inițiat de Primăria Sibiu. Din acest motiv, proiectanții celor două documentații tehnice -cel realizat de Primăria Sibiu și cel realizat de Consiliul Județean Sibiu- au fost puși în contact de către noi, pentru armonizarea soluțiilor tehnice”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Contractul semnat la începutul lunii mai , în valoare de la 128.000 lei fără TVA, are termenul de realizare maximum 4 luni și vizează modernizarea drumului județean 106 C Sibiu-Cisnădie, pe un tronson de aproximativ 3 km (între km 1+176 și km 4+350) până la podul peste pârâul Seviș.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

3 Răspunsuri

  1. Liviu says:

    Bravo asteptam o soluție bună.

  2. Stefan Piciorus says:

    Prea multe treceri de pietoni si o intersecție semaforizata care încurcă mult traficul la intrare în Sibiu dinspre Cartierul Arhitectilor.
    Parere personala:
    Pasarelă supra sau subterană in loc de atatea treceri de pietoni (3 treceri de pietoni in 200m de drum drept -Calea Cisnadiei)
    Banda suplimentară de curaj la stânga la intersecția semaforizata cu str. Siretului.
    Asteptam cu mult interes soluțiile cele mai bune.
    BAFTA!

  3. Augustin says:

    Mai puteti astepta ca avem alegeri si peste 4 ani. Nu va grabiti!
    Noi am invatat sa avem rabdare la cat stam in trafic.