Turcan: PNL cere CCR să declare neconstituțional mandatul lui Dragnea

Știri de Sibiu, 14.05.2019

Partidul Național Liberal (PNL) cere Curții Constituționale a României (CCR) să constate neconstituționalitatea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea, a anunțat marți prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan.

”Delirul incredibil al lui Dragnea din ultima vreme, cu vădite accente dictatoriale, ne-a motivat să identificăm toate căile constituționale și legale, democratice, pentru a-l opri, să folosim toate instrumentele pe care le avem la dispoziție.(…).PNL consideră că acest om, Liviu Dragnea, este un pericol pentru democrația românească, iar Curtea Constituțională este una dintre instituțiile care trebuie să apere democrația – asta spune Legea Fundamentală”, scrie Turcan pe Facebook.

În opinia liberalilor, CCR poate opri ”asaltul abominabil al lui Dragnea” constatând ”că se află în contradicție” Constituția, Regulamentul Camerei Deputaților și Hotărârea prin care a fost validat mandatul lui Liviu Dragnea.

”Prin urmare, cerem Curții Constituționale declararea drept neconstituțională a Hotărârii Camerei Deputaților care a dus la validarea mandatului lui Liviu Dragnea, cu referire la punctul care privește mandatul de deputat al d-lui Dragnea”, mai spune Turcan.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.