Val de căldură cu temperaturi peste media multianuală la Sibiu

Știri de Sibiu, 14.06.2019

Vremea va fi deosebit de caldă în următoarele zile în județul Sibiu, cu temperaturi maxime ce vor depăși 30 °C de grade la umbră, peste media multianuală, potrivit Centrului Meteo Transilvania Sud.

”Pentru Sibiu avem vreme deosebit de caldă, cu valori maxime de 6-7 grade peste media multianuală. Pentru Sibiu, media temperaturilor maxime pentru data de 14 iunie este de aproximativ 24 de °C, iar pentru azi prognoza este de 30-31 grade Celsius”, a precizat pentru StirideSibiu meteorologul Eugen Mitea.

Valul de căldură persistă în weekend, cu valori în creștere duminică, între 31 și 32 °C, iar de luni temperaturile vor atinge 28 °C.

Precipitațiile vor fi slabe, în zona de munte.

”În cursul zilei de sâmbăta, local în zona de munte, vor fi averse de vară de scurtă durată, iar în 17-18 iunie după-amiaza și în prima parte a nopții vor fi ploi și vreme calda”, a mai precizat meteorologul Mitea.

Temperaturile prognozate sunt calculate la umbra, la o distanța de 2 metri de sol, astfel că valul de căldura va fi resimțit mai puternic la nivelul solului sau în zonele urbane.

În cursul zilei de joi, cea mai ridicată temperatură a fost înregistrată la Dumbrăveni, unde s-au înregistrat 37 de grade la nivelul solului.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.