Pompier sibian, recompensat pentru salvarea unui grup de turiști

Știri de Sibiu, 16.07.2019

Plt.maj. Ovidiu Tat din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a fost recompensat de ziua MAI pentru gestul salvator facut în urmă cu o lună când a salvat dintr-o cabană afectată de incendiu un grup de turiști.

Pentru că a salvat de la un posibil dezastru grupul aflat la cabană pe Valea Lotrioarei, pompierul sibian a primit o medalie și un brevet ”Emblema de Onoarea a MAI”.

Potrivit ISU Sibiu, ca urmare a gestului său, pompierul sibian ”a fost unul dintre cei șase pompieri din țară recompensați de Ziua Ministerului”.

Felicitările au venit în urma mesajului de mulțumire transmis de Facebook de una dintre persoanele salvate de Ovidiu Tat: „Bună ziua,

Mă numesc A.V. și vă scriu în numele meu și al altor 7 persoane pentru a vă mulțumi pentru pregătirea personalului dvs. În dimineața zilei de 17 iunie 2019, în jurul orei 07:00, hornul cabanei în care noi dormeam a luat foc, extinzându-se asupra acoperișului terasei. Întâmplarea a făcut ca Tat Ovidiu (pompier în cadrul ISU Sibiu) să se afle în zona, a observat fumul care ieșea din acoperiș și ne-a evacuat pe toți din cabana, procedând mai departe la stingerea focului. Din fericire și datorită acestuia, nimeni nu a fost rănit, va dați seama ce se putea intampla având în vedere că noi dormeam cu toții. ….Vă multumim! O zi frumoasă!!!”




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.