Trupul alpinistului Zsolt Torok a fost recuperat de salvamontiști

Știri de Sibiu, 18.08.2019

Trupul alpinistului român Zsolt Torok, găsit decedat sâmbătă în zona Vf. Negoiu, Munții Făgăraș, a fost coborât sâmbătă noapte spre duminică, din zona de creastă, de echipele Salvamont.

”Evacuarea turistului decedat în zona Vf. Negoiu s-a finalizat în jurul orelor 01.00, pe cale terestră. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu”, a declarat Adrian David, șeful Serviciului Salvamont Sibiu.

Salvatorii montani din județele Sibiu și Argeș au primit sâmbătă una dintre cele mai grele misiuni, după ce familia alpinistului a alertat autoritățile că Zsolt nu mai răspundea la telefon de trei zile.

Citeste si: Alpinistul dispărut și decedat în zona Negoiu este Zsolt Torok (UPDATE)

”Crestele muntilor și alpinismul romanesc sunt mai sărace și mai triste de acum. A plecat dintre noi, răpus de marea sa pasiune, unul dintre marii alpiniști ai tarii, un caracter deosebit, un prieten al Salvamont Romania, un OM… În munca noastră, încărcarea psihica este mare în fiecare situație în care intervenim, dar, sunt momente în care aceasta depășește și puterea noastră de înțelegere și de acceptarea a cruntei realități. Condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut, i-au admirat și apreciat performantele. Ramas bun prieten drag!”, este mesajul de despărțire transmis pe Facebook de Salvamont România.

In vârstă de 45 de ani, Zsolt Torok a fost unul dintre cei mai experimentați și cunoscuți alpiniști români. Originar din Arad, Torok a escaladat cele mai importante vârfuri montane din lume.

În 2014, un alpinist arădean, Octavian Topai, s-a accidentat mortal în Munții Făgăraș și a fost găsit după mai multe zile de căutări.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.