Turcan despre Meleşcanu la șefia Senatului: Finalul guvernării PSD este tot mai aproape!

Știri de Sibiu, 10.09.2019

Alegerea senatorului ALDE Teodor Meleşcanu în funcția de preşedinte al Senatului României înseamnă că finalul guvernării PSD este tot mai aproape, este de părere prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan

”Dacă majoritatea PSD depinde de un fost ministru care a împiedicat sute de mii de români să voteze, înseamnă că finalul acestei guvernări este tot mai aproape! Un ministru demis pentru incompetență a fost uns drept Președinte al Senatului cu un preț enorm pentru români”, scrie Turcan pe Facebook.

Teodor Meleşcanu a fost ales preşedinte al Senatului cu 73 voturi “pentru”, în timp ce Alina Gorghiu, din partea PNL, a obţinut 59 de voturi din partea Opoziției.

”Prin rezultatul obținut de colega noastră Alina Gorghiu, opoziția a dat un semnal puternic!Diferența de voturi arată că există șanse foarte mari pentru moțiunea de cenzură”, mai spune Turcan.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.