Casă afectată de foc în Sibiu

Știri de Sibiu, 11.09.2019

Pompierii militari au fost solicitați miercuri dimineață să intervină pentru salvarea unei case de pe strada Berlin al cărei acoperiș a fost cuprins de flăcări, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, s-a intervenit cu două autospeciale de stingere.

”Salvatorii sibieni au acționat prompt și au localizat incendiul în cel mai scurt timp. Momentan se lucrează pentru lichidarea incendiului”, a precizat Alina Voina, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Potrivit acesteia, nu au fost semnalate victime.

UPDATE: Potrivit ISU Sibiu , acoperișul casei a fost distrus pe o suprafață de peste 20 de mp iar în interiorul locuinței a ars mobilierul și electrocasnicele.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.