Filarmonica Sibiu, cyber-concert în premieră mondială în cadrul Festivalului ”George Enescu”

Știri de Sibiu, 11.09.2019

Filarmonica de Stat Sibiu prezintă publicului meloman, în premieră mondială, un concert în cadrul căruia dirijorul Cristian Lupeș și artiștii vor colabora cu un computer quantic – GEBOCARIS, care, cu ajutorul inteligenței artificiale va genera noi muzici, la inițiativa compozitorului Constantin Basica.

Concertul susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va avea loc vineri, 13 septembrie, la Sala Thalia, în cadrul Festivalului Internațional ”George Enescu”.

Potrivit unui comunicat al Filarmonicii Sibiu, publicul va putea face cunoștință în premieră, cu lucrarea ”Concert pentru dirijor și orchestră” compusă de Constantin Basica special pentru dirijorul Crisrtian Lupeș și Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, alături de care vor concerta FRANCESCO TRISTANO, la pian, și MICHAEL BARENBOIM , la vioară.

Surpriza serii este adusă de compozitorul Constantin Basica, care din laboratoarele Stanford University California dedică Sibiului și orchestrei sale ”Concertul pentru Dirijor și Orchestră”.

”Pentru prima dată în lume un computer quantic (GEBOCARIS), cu o quasi-inteligență artificială, colaborează cu orchestra simfonică generând noi muzici. Soft-urile vor învăța de la reacțiile muzicienilor, dirijorului și ale publicului, cum să se comporte în viitor”, precizează organizatorii.

Potrivit acestora, publicul va descoperi ”Dirijor-cyborg” care folosește accelerometru, respectiv ”un senzor de mișcare și o cască-experiment care va măsura undele cerebrale”.

”Ideea pentru acest proiect mi-a venit în urmă cu 13 ani, atunci când lucram la prima mea compoziție pentru orchestră. Am visat atunci că aveam…un fel de puteri supranaturale și puteamsă inspir direct orchestrei sonoritățile la care mă gândeam, fără a mai fi nevoie să scriu partitura. De atunci am rămas obsedat de a găsi o cale să fac acest vis realitate. Mi-am dat seama că, de fapt, dirijorul este cheia și, acum, am în sfârșit mijloacele tehnice necesare pentru a începe procesul… Pe scurt, ipoteza mea și a colegei mele Barbara Nerness – doctorand în neuroștiință, am inițiat proiectul Gesture-Based Orchestral Control via Artificially quasi-Intelligent System GEBOCAR(q)IS. Pe scurt, ipoteza noastră este că gesturile dirijorale pot face mai mult decât să conducă orchestra. Credem că pot fi folosite eficient în tipare complexe pentru a controla orchestra ca pe un instrument organic, viu” a declarat Constantin Basica.

Odată ce sistemul va fi antrenat la un nivel suficient de avansat, acesta va putea să convertească idei sonore și muzicale direct în gesturi după care să cânte efectiv orchestra.

Totodată, publicul va putea asculta ”Elegia Minacciosa” despre care compozitorul Dan Dediu spune că este o elegie de groază.
O urmează ”Concertul pentru Pian și Orchestră” a elvețianului Francesco TRISTANO, un tânăr carismatic, care va surprinde audiența cu improvizațiile sale, de la sound-ul clasic la electro.
Francesco Tristano este un artist multitalentat: pianist, compozitor, muzician de jazz si tehno, combinând ere, genuri și stiluri în muzica sa. Francesco a devenit un muzician de referință într-o mișcare nouă care explorează intersecția creativă dintre muzica clasică și cea electronică, omogenizând-o într-un fel natural care unește audiențele din diferite lumi în propriul lui univers. Tristano colaborează des cu nume importante din genuri diferite, ca de exemplu Derrick May, Carl Craig și Michel Portal, și alții.

După pauză Michael BARENBOIM, fiul celebrului Daniel Barenboim, interpretează Concertul pentru Vioară și Orchestră al germanului Jorg WITMANN. Michael BARENBOIM a debutat recent și pe scena Filarmonicii din Berlin, mult apreciat de critici, unde a interpretat Concertul pentru vioară al lui Schönberg sub bagheta lui V. Petrenko. Au urmat alte debuturi de succes, cântând același concert special cu Filarmonica din Viena condusă de D. Barenboim, Chicago Symphony dirijată de A. Fisch și Filarmonica din Israel sub conducerea lui Z. Mehta. De asemenea, s-a întors la Filarmonica din Israel într-un turneu cu concerte de vioară de Bruch și Ceaikovski, dirijate de G. Noseda. Programul său de recital cu lucrări pentru vioara solo de Sciarrino, Tartini, Berio și Paganini a fost prezentat prin seria de abonamente de la Paris Philharmonie, Elbphilharmonie, Teatro San Carlo, Cal Performances la Berkeley, Fundația Gulbenkian și Boulez Saal din Berlin.

Concertul este programat vineri, 13 septembrie 2019, la Sala Thalia, cu începere de la ora 19 și va fi reluat duminică, 15 septembrie 2019, la Sala Radio din București. Biletele pentru concertul de la Sibiu pot fi achiziționate de la casa de Bilete a Sălii Thalia sau online de pe portalul www.iabilet.ro Prețul unui bilet este de 100 de lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiazaă de o reducere de 50%.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.