Mii de sibieni s-au bucurat de parada militară de Ziua Naţională

Știri de Sibiu, 01.12.2019

Mii de sibieni s-au bucurat, duminică, de parada militară organizată de Ziua Naţională a României și s-au prin în Hora Unirii în centrul orașului.

Ceremonia la care au participat peste 2.000 de militari a început la ora 11.00 cu intonarea Imnul Naţional. De la tribuna oficială au asistat la parada militară vicepremierul Raluca Turcan, prefectul Maria Minea, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cimpean, primarul Sibiului, Astrid Fodor, parlamentari, șefii instituțiilor descentralizate și reprezentanții partidelor politice.

Miile de sibieni, majoritatea însoțiți de copii, au aplaudat militarii care au participat la parada de pe Bulevardul Corneliu Coposu – trupe ale Academiei Fortelor Terestre Sibiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu, Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu și Inspectorartul Județean al Jandarmeriei Sibiu, precum și echipajele canine de la Centrul Chinologic Sibiu.

Cel mai așteptat moment a fost survolul Forețele Aeriene Române care a trimis la Sibiu 10 aeronave militare MIG 21 Lancer și elicoptere de luptă din cadrul Bazei de la Câmpia Turzii.

La finalul paradei care a inclus si 50 de masini se intervenție, sibienii, alături de oficialități, au jucat și anul acesta Hora Unirii în Piața Unirii din Sibiu.

Manifestarile dedicate Zilei Naționale a României continuă pe tot parcursul zilei și se incheie cu retragerea cu torețe organizată de studenții AFT Sibiu.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.