Se fac plățile pentru cei care au organizat alegerile

Știri de Sibiu, 02.12.2019

Persoanele implicate în organizarea alegerilor prezidențiale își vor primi banii începând de miercuri, 4 decembrie, anunță Prefectura Sibiu.

Potrivit comunicatului transmis de Prefectura Sibiu, se va face plata aferentă indemnizaţiilor preşedinţilor, locțiitorilor şi membrilor secţiilor de votare, ale operatorilor și informaticienilor din secțiile de votare.

Pentru municipiul Sibiu banii de vor primi începând de miercuri, 4 decembrie , între orele 09,00 şi 16,00. Vineri, plățile se vor efectua între orele 09,00 și 13,00. Sumele vor fi ridicate de la sediul Instituţiei Prefectului din strada Andrei Şaguna nr. 10 (parter), în baza cărţii de identitate.

Pentru municipiul Mediaș, plata indemnizațiilor se va face în 4 și 5 decembrie, la sediul Primăriei Mediaș, din Piața Corneliu Coposu nr. 3, în intervalul orar 11,00 – 17,00.

Pentru membrii secțiilor de votare din celelalte unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Sibiu, indemnizaţiile vor fi achitate la sediile primăriilor, programul urmând a fi stabilit de fiecare primărie în parte.

”Sumele necesare vor fi virate de Instituția Prefectului – Județul Sibiu în conturile primăriilor până în data de 4 decembrie 2019”, se mai menționează în comunicat.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.