Ambulanța pentru Monumente prezintă la Sibiu peste 30 de monumente salvate

Știri de Sibiu, 08.12.2019

Asociația Monumentum prezintă la Sibiu marți, 10 decembrie, imagini cu cele 32 de monumente pentru salvarea cărora s-a intrevenit în ultimii patru ani în cadrul proiectului ”Ambulanța pentru Monumente”, inițiativă susținută inclusiv de Prinţul de Wales, moştenitorul tronului britanic.

”După un an intens și punere în siguranţă în primă urgență realizate cu succes în județele Cluj, Hunedoara, Mureș, Brașov, Sibiu, Sălaj, Arad și Timiș, ne întâlnim la Sibiu pentru a prezenta rezultatele celor 32 de intervenții (mori, biserici evanghelice fortificate, biserici ortodoxe, turnuri, porți, halte CFR etc.) realizate între 2016 – 2019 care vor fi prezentate în imagini într-o EXPOZIȚIE ce va fi vernisată cu această ocazie”, anunță organizatorii.

Vernisajul expoziției „Ambulanța pentru Monumente 2016-2019” va avea loc marți, la Direcția pentru Cultură Sibiu, la ora 16.00.

Potrivit Asociației Monumentum , peste 600 de monumente istorice din România aflate în proprietate privată sau publică ”așteaptă salvarea de urgență și numărul lor crește îngrijorător”.

Proiectul “Ambulanța pentru Monumente” al Asociației Monumentum își propune să realizeze punerea în siguranță a patrimoniului cultural imobil cu ajutorul voluntarilor, al meșterilor și al comunitaților locale sub stricta supraveghere a specialiștilor din domeniul conservării și restaurării monumentelor istorice.

Prin intermediul proiectului, specialiștii asociei intervin ”pentru punerea în siguranță a monumentului cu ajutorul unei autoutilitare echipate cu uneltele necesare”, acolo unde proprietarul oferă materialele de construcție necesare.

”Proiectul și-a propus salvgardarea patrimoniului imobil și realizarea evidenței patrimoniului; creșterea nivelului de pregătire profesională a specialiștilor prin educație non-formală participativă după sistemul „hands on training”, recuperarea tehnicilor tradiționale și a materialelor locale, implicarea comunitaților în acțiunile de salvgardare a patrimoniului și crearea de noi audiențe”, mai transmite Asociația Monumentum.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.