Subprefectul Sibiului despre traficul de persoane: Pune egal între securitatea națională și a cetățeanului

Știri de Sibiu, 20.02.2020

Noua paradigmă a securității pune egal între securitatea națională și a cetățeanului, cu obligativitatea identificării vulnerabilităților, este mesajul transmis, joi, de suprefectul județului Sibiu, Rareș Macrea, la ședința anuală a Agenției Națională Împotriva Traficului de Persoane.

”Concluzia exprimată de subprefectul județului la încheierea lucrărilor a constat în scoaterea în evidență a faptului că, noua paradigmă a securității naționale pune semnul egal între securitatea națională și securitatea cetățeanului. Astfel, toate instituțiile statului precum și societatea civilă au obligația să identifice vulnerabilitățile cărora le sunt expuși cetățenii, să identifice un plus al informaţiilor pe palierul motivaţiei, autopercepţiei situaţiei de exploatare, reiteratându-și deschiderea în a susține campaniile viitoare”, menționează Prefectura Sibiu în comunicatul transmis.

La eveniment au participat reprezentanţii magistraturii, autorităţilor publice locale, organizaţiilor neguvernamentale, a mediului academic, a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Sibiu, a instituţiilor implicate în prevenirea, combaterea şi asistenţa victimelor traficului de persoane din judeţul Sibiu.

În timpul dezbaterilor, subprefectul a făcut referire ”la prima lege a ecologiei, care este aplicabilă și în acest domeniu: „toate sunt legate de toate”, deci fiecare trebuie să intervină conform competențelor sale pentru a diminua sau stopa chiar această plagă”, se mai spune în comunicat.

Ședința anuală a Agenției Națională Împotriva Traficului de Persoane-Centrul Regional Alba Iulia a avut loc, joi, la sediul Prefecturii Sibiu, sub conducerea subprefectului Rareș Macrea.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.