Conducerea Poliției Locale, neștiutoare în privința controalelor anunțate de Primăria Sibiu la Mall

Știri de Sibiu, 21.02.2020

Conducerea Poliției Locale Sibiu dă din umeri și susține că nu știe nimic despre controalele anunțate de Primăria Sibiu la Promenada Mall, centru comercial deschis la jumătatea lunii noiembrie fără autorizație de funcționare și autorizație de securitate la incendiu. Directorul adjunct al Poliției Locale, Ioan Lupaș, a susținut, joi, în ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Sibiu că nu știe nimic despre astfel de controale, chiar dacă au fost anunțate de Primărie.

Întrebat dacă s-au făcut controale la firmele care funcționează în incinta mall-ului, Lupaș a invocat în primă fază lipsa de competență: ”Din păcate, nu este în competența Poliției Locale ceea ce mă întrebați pe mine. Sunt alte servicii din cadrul Primăriei care ar trebui să execute controale. Nu cunosc planificarea. Noi nu am participat la asemenea controale, nu avem competențe”.

La insistențele presei pentru clarificări, adjunctul Poliției Locale Sibiu a nuanțat răspunsul: ” În afara acordului de funcționare, noi nu avem alte competențe. (…) Nu cunosc, nu știu. Nu am făcut nicio verificare. Este serviciul Autorizări care corelează datele cu celelalte avize ”.

Solicitat să precizeze atribuțiile Poliției Locale în privința verificării firmelor, Ioan Lupaș nu a mai putut invoca lipsa de competență.

”Intră în atribuțiile Poliției Locale doar verificarea existenței acordului de funcționare. (…) Poliția poate dispune încetarea activității printr-un proces verbal de constatarea a contravenție (…) Nu am cunoștință de un astfel de demers”, a completat adjunctul Poliției Locale Sibiu.

După ce s-a recunoscut oficial că zecile de firme deschise în mall au fost tolerate de la bun început să funcționeze în ilegalitate, Primăria Sibiu anunța în data de 18 noiembrie că ”Poliția Locală va include centrul comercial Promenada Sibiu în Planul de control pentru următoarea perioadă”.

Ulterior, clarificările pe această temă au fost puse sub tăcere.

Citeste si: Poliția Locală, sub tăcere totală în privința controalelor de la Promenada Mall

Verificarea legalității în cazul Mall-ului este subiect devenit tabu pentru Primăria Sibiu, care a acceptat anul trecut deschiderea complexului comercial chiar dacă peste 70 de firme nu dețineau aviz de funcționare pe motiv că lipsesc documente de la dosare sau că erau în analiză.

”Serviciul de Autorizare și Control a primit 51 dosare cu documentații din partea comercianților, dar sunt incomplete, lipsind diverse avize, inclusiv autorizația ISU. Acest serviciu a transmis comercianților solicitări de completare a documentelor. Alte 20 de dosare au intrat în instituție și sunt în analiză”, a precizat în 18 noiembrie oficialul Primăriei Sibiu.

Între timp, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a emis autorizația PSI, act care stă la baza eliberării avizului de funcționare pentru firmele care își desfășoară activitatea în incinta mall-ului.

Autorizația PSI a fost obținută la finalul lunii decembrie, după mai bine de o lună de la deschiderea oficială, perioadă în care s-au produs mai multe incidente și un accident colectiv de munca în centrul comercial.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.