Peste 400 de oameni plasați în carantină în județul Sibiu

Știri de Sibiu, 04.04.2020

Numărul persoanelor revenite în țară din zone afectate de infecțiile cu coronavirus și plasate în carantină este în continuă creștere în județul Sibiu, depășind 400 de oameni cazați în cinci centre speciale.

Potrivit Prefecturii Sibiu, până sâmbătă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 2609 persoane izolate și 408 persoane în carantină.

Doar în ultimele 24 de ore, au fost duse în centrele de carantină 25 de persoane.

În urma testării pentru COVID-19, 27 de persoane testate pozitiv și 272 de persoane testate negativ. Până astăzi au ieși din izolare un număr de 3107 de persoane.

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, Poliția a aplicat 159 de sancțiuni în valoare de peste 260.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.