Spitalul Județean Sibiu introduce tratamentul cu plasmă pentru pacienții Covid
Știri de Sibiu, 30.04.2020
Spitalul Clinic Județean Sibiu introduce sistemul de tratare a pacienților Covid aflați în stare gravă cu plasmă recoltată de la pacienții vindecați, a anunțat, joi, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.
Echipamentele pentru implementarea tratamentului au ajuns deja la Sibiu, primele proceduri urmând să se facă după instruirea personalului.
”Vreau să vă dau o veste bună. Astăzi (n.r. joi), la Spitalul Județean Sibiu a fost instalat un aparat care asigură accesul pacienților infestați cu virus la tratamentul cu plasmă umană hiperimună colectată de la persoanele care s-au vindecat, care au trecut prin boală și s-au vindecat”, a declarat Cîmpean în ședința ordinară a CJ Sibiu.
Potrivit președintei CJ Sibiu, Spitalul Județean Sibiu se află pe lista celor 18 centre medicale din țară care vor asigura tratamentul pacienților Covid cu plasmă donată de la cei vindecați.
Până în prezent, la nivelul județului Sibiu, din totalul celor 297 de persoane confirmate pozitiv – 279 adulți și 18 copii, 93 s-au vindecat.
Proceduri stricte și implementate în premieră
Primele recoltări de plasmă de la donatorii vindecaţi de COVID-19 din România s-au făcut în data de 28 aprilie, la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, plasma va fi testată şi, după calificarea biologică, va fi pusă la dispoziţie spitalelor.
Plasma de la donator vindecat COVID-19 (PPC-DV-COVID-19) se va administra doar pacienţilor critici infectaţi confirmaţi cu COVID-19, cu vârsta de cel puţin 18 ani, care îndeplinesc următoarele criterii: se află într-o secţie de ATI dintr-un spital desemnat prin ordin al ministrului Sănătăţii pentru tratamentul pacienţilor COVID-19 şi avizat de Comisia de ATI, prezintă o progresie rapidă a unei pneumonii severe / a unor infiltrate pulmonare, în ciuda tratamentului administrat, sunt ventilaţi mecanic de mai puţin de 10 zile sau în pragul intubaţiei şi ventilaţiei mecanice.
MS a elaborat Ordinul de ministru privind Metodologia pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea şi distribuţia plasmei de la donator vindecat de COVID-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu COVID-19 din secţiile ATI.
Documentul stabileşte modul de colectare, testare, prelucrare, stocare şi distribuire a plasmei de la donator vindecat de COVID-19 şi utilizarea monitorizată pentru pacienţii critici cu COVID-19 din secţiile ATI, în conformitate cu legislaţia naţională în domeniul transfuziei sanguine şi ghidul tehnic elaborat de Comisia Europeană cu privire la colectarea, testarea, procesarea, stocarea, distribuţia şi utilizarea monitorizata a plasmei provenite de la persoane vindecate de COVID-19 pentru tratamentul COVID-19.
Potrivit MS, pacienţii vindecaţi cu COVID 19 vor fi contactaţi, cu respectarea regulilor naţionale şi ale UE, sau pot contacta centrele de transfuzie sanguină în vederea donării de plasmă
Mai multe din aceeași categorie:
- Președinta CJ Sibiu: Nu există semnale despre prezența tulpinii UK la Sibiu; Dacă este nevoie, vom aloca resurse suplimentare Județeanului
- CVASIC: Neconstituirea Comisiei, motivul invocat de SCJU Sibiu pentru ANULAREA ultimului concurs pentru medici; Decizii controversate
- Peste 26 de mii de sibieni așteaptă ajutoare alimentare; Pachetele, livrate de vineri
“plasă”, “pasmă” ….halal redactor șef aveți. Nu corecteaza nimeni articolele?
[…] Citeste și : Spitalul Județean Sibiu introduce tratamentul cu plasmă pentru pacienții Covid […]