Turcan, Orban și alți membri ai Guvernului, amendaţi pentru nepurtarea măştii şi fumat în spaţii închise

Știri de Sibiu, 31.05.2020

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) informează că a aplicat, sâmbătă, amenzi în cuantum total de 18.000 lei pentru cinci membri ai Executivului, contravenţiile constatate fiind nepurtarea măştii de protecţie sanitară şi fumat în spaţii în care acest lucru este interzis.

“Astfel, doi membri ai Executivului au fost sancţionaţi cu câte două amenzi contravenţionale fiecare, în cuantum de 3.000 de lei pentru fiecare persoană, pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară şi pentru fumat în spaţii în care acest lucru este interzis. Alte două persoane au fost sancţionate cu amendă în valoare de 2500 de lei pentru fiecare, pentru nepurtarea măştii de protecţie sanitară. A cincea persoană a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 1000 de lei pentru purtarea măştii de protecţie în mod necorespunzător”, precizează un comunicat transmis sâmbătă seara de către DGPMB.

Guvernul informase anterior, sâmbătă, că premierul Ludovic Orban a achitat, prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3.000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţii închise, relatează agerpres.ro.

În spaţiul public a apărut o fotografie făcută într-un birou din Palatul Victoria cu Ludovic Orban şi ministrul Bogdan Aurescu care fumează, alături de ei fiind şi miniştrii Lucian Bode şi Virgil Popescu care nu poartă măşti, iar vicepremierul Raluca Turcan are masca, însă lăsată pe bărbie. Conform informaţiilor care au circulat în mediul online, întâlnirea ar fi avut loc de ziua premierului Orban.

“Premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeaşi măsură de către orice cetăţean, indiferent de poziţia pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate, trebuie aplicate sancţiunile stabilite de lege, fără a face distincţie”, mai menţiona comunicatul Guvernului.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.