Fost senator de Sibiu cere Ungariei 1 minut de reculegere pentru victimele contestării Tratatului de la Trianon

Știri de Sibiu, 02.06.2020

Sorin Ilieșiu, fost senator de Sibiu în Parlamentul României, vrea ca toți maghiarii să păstreze joi, 4 iunie, 1 minut de reculegere pentru victimele contestării Tratatului de la Trianon.

Printr-o scrisoare deschisă adresată președintelui Ungariei, Janos Ader, și premierului Viktor Orban, Ilieșiu cere oficialilor maghiari să dezavueze ”genocidul antiromânesc și masacrele antievreiești din Transilvania anilor 1940-1944”.

”În numele urmașilor victimelor contestării Tratatului de la Trianon (printre care au fost tatăl meu Victor Ilieșiu și bunicul meu după mamă Vasile Mureșan), vă solicit să cereți tuturor maghiarilor ca în 4 Iunie, Ziua Tratatului de la Trianon, să păstreze la orele amiezii un minut de reculegere, de regret și de dezavuare față de genocidul antiromânesc și masacrele antievreiești din Transilvania anilor 1940-1944”, spune Ilieșiu în scrisoarea deschisă.

Redăm integral textul remis redacției:

Stimate Domnule Zákonyi Botond – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Ungariei în România,

Subsemnatul Sorin Ilieșiu, reprezentant al societății civile din România anilor 1990-2012, fost senator de Sibiu în Parlamentul României între anii 2012-2016, vă rog să transmiteți de urgență D-lui János Áder – Președinte al Ungariei, și D-lui Viktor Orbán – Prim-Ministru al Ungariei, scrisoarea deschisă de mai jos.

Scrisoarea deschisă către D-l János Áder – Președinte al Ungariei și D-l Viktor Orbán – Prim-Ministru al Ungariei

Domnule Președinte al Ungariei, Domnule Prim-Ministru al Ungariei,

În data de 4 iunie se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon de către Ungaria, România și Puterile Aliate care au câștigat Primul Război Mondial. Ungaria a recunoscut astfel unirea Transilvaniei cu România, unire votată democratic la 1 Decembrie 1918 – de peste o mie de delegați oficiali – în cadrul Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia.

Dar prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, Tratatul de la Trianon a fost contestat de către liderul Ungariei fasciste Miklós Horthy, cu acordul liderului nazist Adolf Hitler și a liderului fascist Benito Mussolini. Hitler a impus României să cedeze Ungariei nordul Transilvaniei.

Contestarea în 1940 a Tratatului de la Trianon a dus la genocidul antiromânesc și la masacrele antievreiești din Transilvania anilor 1940-1944.

Ca urmare a eliberării în toamna anului 1944 a nordului Transilvaniei de către armata română, Ungaria a semnat în 10 februarie 1947 Tratatul de pace de la Paris, recunoscând pentru a doua oară granița româno-maghiară stabilită acum o sută de ani la Trianon.

Azi România și Ungaria sunt țări-surori în cadrul Uniunii Europene și a NATO.

A contesta azi Tratatul de la Trianon înseamnă a te înfrăți cu fasciștii Horthy și Mussolini și cu nazistul Hitler.

În numele urmașilor victimelor contestării Tratatului de la Trianon (printre care au fost tatăl meu Victor Ilieșiu și bunicul meu după mamă Vasile Mureșan), vă solicit să cereți tuturor maghiarilor ca în 4 Iunie, Ziua Tratatului de la Trianon, să păstreze la orele amiezii un minut de reculegere, de regret și de dezavuare față de genocidul antiromânesc și masacrele antievreiești din Transilvania anilor 1940-1944.

În cei patru ani de ocupație a Transilvaniei de nord de către Ungaria (septembrie 1940 – octombrie 1944), mii de români au fost martirizați pentru „vina de a se fi născut români”; autorii crimelor au fost membri ai armatei maghiare, ai poliției și jandarmeriei maghiare, membri ai unor organizații șovine sau paramilitare maghiare, precum și localnici maghiari.

Iată câteva exemple[1] care trebuie cunoscute, regretate și dezavuate de maghiarii de azi, chiar dacă nu au nicio vină pentru crimele comise de unii dintre înaintașii lor:

<<„Barbariile au început în prima zi de ocupaţie în judeţele Satu Mare şi Bihor. /…/ Călugării de la mănăstirea Bicsad de lângă oraşul Satu Mare s-au pomenit asaltaţi de un grup de tineri din organizaţia Levente. Scoşi din chilii şi puşi la rând în curte, preoţii au fost scuipaţi, loviţi cu pumnalele, iar un grup de 20 ţărani s-au pomenit împresuraţi de altă bandă şi măcelăriţi. /…/ Bandele de levenţi au trecut în Ţara Oaşului şi în Maramureş, unde au masacrat toţi românii întâlniţi. /…/ La Săpânţa, ţăranii au fost bătuţi cu frânghii ude, apoi puşi să-şi sape mormântul…” – ziarul „Universul”, București.

În 7 sept. 1940, soldaţii horthyşti au arestat douăzeci de țărani români în comuna Mihai Bravu. I-au dus într-un cimitir părăsit unde i-au bătut cu patul puştilor, le-au legat mâinile la spate cu sârmă şi i-au întrebat dacă vor să fie împuşcaţi sau spânzuraţi. La întrebarea „pe cine vreţi să împuşcăm mai întâi” un ţăran a răspuns: „Pe mine”. Întrebat pentru ce motiv, acesta a răspuns: „Ca să nu-mi văd copiii morţi” — avea doi copii lângă el.

Acţiuni criminale au loc în toate localităţile locuite de români, imediat ce a pătruns în ele armata horthystă de ocupaţie, victimele acestor acțiuni fiind mai ales români, dar și evrei.

În noaptea de 5-6 sept.1940, la intrarea armatei horthyste în comuna Medieşul-Aurit (jud. Satu Mare), trei soldaţi s-au prezentat la casa fostului primar Gh. Petricean, l-au ridicat, l-au dus la marginea satului, l-au înjunghiat cu baionetele, i-au scos ochii și l-au împuşcat.

În 8 sept. 1940, la ieșirea din Nușfalău, 11 români (nouă bărbați și două femei) au fost uciși fără motiv; bărbații – prin înfingerea baionetei în inimă, femeile – prin înjunghiere. În aceeași zi, în Zalău, trupele horthyste de ocupţie „au asasinat 7 oameni, din care 4 femei /…/. Cadavrele femeilor au fost desgolite şi batjocorite […]. Cadavrele au fost îngropate jumătate pentru a fi mâncate de câini.”

În 9 sept. 1940, în com. Treznea (Trăznea), jud. Sălaj, românii sunt masacraţi prin împușcare, străpunşi cu săbii şi baionete, iar casele atacate cu grenade şi incendiate.

„Nicolae Brumar a fost luat de acasă şi împreună cu soţia şi cele două fiice au fost împuşcaţi, apoi sfârtecaţi cu baionetele. Vasile Mărgăruş a fost ridicat de acasă, străpuns cu baioneta în mai multe părţi ale corpului, şi apoi împuşcat în cap. Preotului ortodox, ascuns în casa parohială, i s-a dat foc şi a ars împreună cu casa. /…/ Învăţătorul cu soţia s-au refugiat din faţa urgiei în comuna Pusta. Au fost prinşi şi aduşi amândoi în Trăznea, unde au fost răstigniţi de uşa bisericii şi împuşcaţi”. Publicistul american Milton G. Lehrer a consemnat următoarele: „Îndată ce satul a fost invadat de soldaţi, un veritabil potop de foc şi sânge s-a abătut asupra lui. /…/ Soldaţii au pătruns în case şi au asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind casele. Este tipic cazul preotului român Trăian Costea, care, după ce a primit un glonte în cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului din biserică căruia i s-a dat foc şi care a ars în întregime odată cu cadavrul preotului.”

Declarație de martor: „După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români şi de vii îi aruncau în văpaia focului (caselor care ardeau), arzând de vii în chinuri groaznice”.

Rezultatul masacrului de la Treznea: 263 români (copii, femei, bărbaţi, tineri şi bătrâni) morţi şi raniţi. Anei Negreanu (65 ani) i s-au tăiat mâinile. Ana Sălajan (31 ani), fiind însărcinată, a fost străpunsă cu baioneta. Vasile Mărgăruş a fost găsit cu capul spintecat în două… Au murit 93 de persoane: 87 de români și 6 evrei. În acest masacru au fost implicaţi groful maghiar Ray Ferenc, notarul şi preotul maghiar reformat din Treznea.

La 10 sept.1940 s-a comis o crimă monstruoasă la Huedin a cărui victimă a fost protopopul Aurel Munteanu din jud. Cluj. /…/ Martirajul acestuia a avut loc astfel: „…o bandă de 21 de unguri agresivi l-au schingiuit, timp de 4 ore, cu o ferocitate care întrece orice închipuire. /…/ …L-au lovit peste cap, peste faţă, peste braţe cu ciomege. I-au smuls părul şi barba din rădăcină, cu carne cu tot. Budai Janos Gyepu i-a înfipt un baston în gură de mai multe ori până i-a ieşit prin ceafă. Şi totul se petrecea sub privirile soldaţilor unguri.”

În comuna Ip, jud. Sălaj, în noaptea de 13-14 sept.1940, „echipe de ostaşi unguri, însoţite de iredentişti şi membri ai Gărzii naţionale au scos din case pe toţi românii care nu fugiseră, i-au bătut până la sânge şi i-au schingiuit, zdrobindu-le oasele şi smulgându-le unghiile, apoi i-au împuşcat. Femeile, în plus, au fost batjocorite, iar copiii spintecaţi. După măcel a urmat jaful cadavrelor şi al caselor celor omorâţi. Cadavrele au fost cărate apoi cu căruţele, unii încă respirau, şi îngropate într-o groapă comună”. Au căzut victime acestui masacru 157 de români, copii, bătrîni, femei şi bărbaţi nevinovaţi.

Rememorarea masacrului de la Ip de către Gavril Butcovan [paragraf preluat din ziarul „Gardianul”, august, 2008]: „Aveam doar 16 ani. În familie eram de toți 10 suflete, printre care 8 copii. /…/ Pe când tata a vrut să deschidă ușa, soldații erau deja în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthyști s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. /…/ Când am ieșit l-am văzut pe tata care zăcea cu fața în jos. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii horthyști au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbușit lângă corpul neînsuflețit al părintelui meu. Mi-am dat seama că sunt în viață, simțind o arsură puternică. În momentele următoare am văzut cum criminalii i-au executat pe frații mei. În fața casei, la câțiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împușcată în piept cu cartușe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împușcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 ani, a fost secerată de gloanțele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împușcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. /…/ Unii români au fost bătuți până ce și-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiș i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la mâini. /…/ În 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat.” [final paragraf din „Gardianul”]

În 18 sept. 1940, în com. Aghireș, jud. Cluj, săteanul Ghe. Boc a fost ridicat de acasă de militari maghiari și a fost torturat bestial câteva zile. A fost silit să-și sape singur groapa, a fost împușcat iar trupul i-a fost ciopârțit cu săbiile.

Un document al Ministerului român al Afacerilor Externe consemna: „Soldaţi, jandarmi şi bande înarmate de “patrioţi” civili cutreierau satele româneşti devastând locuinţele şi schingiuind populaţia românească paşnică şi fără apărare. Unora li s-au zdrobit oasele cu ciomegele, alţii au fost împunşi cu baionetele, altora li s-au scos ochii, li s-au tăiat urechile, unei fetiţe de patru ani din Şuncuiuş (jud. Bihor) i-au turnat petrol în cap şi i-au dat foc, altora le-au sfărâmat dinţii, li se smulgea părul cu carne (cazul femeii Maria Dobradin Cluj), li se tăiau buzele (Suciu Tănase din Cluj), alţii au fost siliţi să bea sângele ce le curgea din răni, două fete, una de 18 ani şi alta de 14 ani din comuna Mihai Bravu (jud. Bihor), au fost schingiuite bestial fiindcă nu au lăsat să fie violate, unora li se punea sodă caustică pe piele peste care se turna apoi apă caldă (cazul lui Cocoi Florea din Voiniceni, jud. Someş). Lui Dumitru Matei din Oradea i s-au scos ochii cu baioneta (18 sept. 1940) şi, în acelaşi oraş, fusese silit un bătrîn pensionar român, la 6 sept. 1940, după ce a fost maltratat, să mănânce fecalele şi să bea urină […]. Sute de tineri români au fost puşi la jug ca animalele şi siliţi să are și să grape.”

În 24 sept. 1940, în satul Mureșenii de Câmpie, jud. Cluj, în casa parohială a preotului Andrei Bujor au fost uciși de către militari maghiari toți membrii familiei preotului, cantorul și învățătorul din sat, precum și membrii familiilor acestora care se aflau în casa parohială (în total 11 persoane). Masacrul s-a făcut la îndemnul contelui maghiar Albert Wass, scriitor și poet, al cărui palat se afla în apropiere.

Într-un studiu statistic întocmit (în acei ani) de Secretariatul de stat al naţionalităţilor (din România), asupra atrocităţilor săvârşite de horthyşti în perioada 30 aug. 1940 – 1 nov. 1941, respectiv timp de 14 luni, în teritoriul Transilvanei ocupate, se consemnează numărul atrocităților: omoruri, schingiuiri, bătăi, arestări, profanări, devastări colective şi individuale:

I. Schingiuiri în masă: Jud. Trei Scaune – Belini: 22, Poiana Sărata: 14. Jud. Mureș – Miercurea Nirajului: 20. Jud. Sălaj – Carei: 13, Cosniciul de Jos: 37, Horia: 22, Ianculeşti: 25, Marca: 29, Scărişoara Nouă: 33, Zalău: 11. Jud. Ciuc – Bicazul Ardelean: 7, Joseni: 6. Jud. Cluj – Cluj: 113, Corpadea: 17, Valea Chintăului: 12, Luna de Sus: 9, Baciu: 7, Huedin: 25. Jud. Bihor – Diosig: 11, Mihai Bravul: 79, Oradea: 47, Oşorheiu: 6. Jud. Satu Mare – Micula: 42, Odoreu: 21.

II. Bătăi în masă: Jud. Mureş – Miercurea Nirajului: 22, Sântana de Mureş: 29, Şincai: 30, Stânceni: 32, Tirimia: 61, Ungheni: 45, Voiniceni: 39, Tg. Mureş: 36. Jud. Trei Scaune – Poiana Sărată: 31, Zăbala: 64. Jud. Sălaj – Cărei: 96, Cerişa: 49, Horia: 27, Ianculeşti: 33, Marca: 83, Marna Nouă: 12, Săcăşeni: 13, Scărişoara Nouă: 38, Stârci: 25, Văşad: 26, Vâlcăul de Jos: 39, Zalău: 59. Jud. Someş – Braniştea:115, Beclean: 61, Dej: 4, Floreşti:12. Jud. Ciuc – Voşlăbeni: 61, Gheorghieni: 223. Năsăud – Jad: 20. Jud. Cluj – Aghireş: 14, Baciu: 31, Bonţida: 28. Cluj: 273, Corpadea: 15, Gilău: 27, Floreşti: 17, Huedin: 32, Lacu: 35, Sânmihaiul Almaşului: 21. Jud. Bihor – Cheţ: 15, Diosig: 56, Oradea: 165, Sălard: 76, Mihai Bravul: 334. Jud. Satu Mare – Ciocârlău: 45, Doba: 49, Giungi: 25, Odoreu: 70, Satu Mare: 44, Vetiş: 64.

III. Darâmări de biserici româneşti greco-catolice sau ortodoxe: Jud. Mureş: Panet (gr.-cat.). Jud. Trei Scaune: Boroşneul Mare (ort.), Căpeni (ort.), Comandau (ort.), Zagon. Jud. Ciuc: Borsec (gr.-cat.), Ditrău (gr.-cat.). Jud. Odorhei: Aldea (gr.-cat.), Biborţeni (gr.-cat.), Craciunel, Vârghiș (ort.), Mereşti (gr.-cat.), Ocland (gr.-cat.), Racoşul de Sus (ort.), Maramureş: Bistra (ort.)

Totalul atrocităţilor: Omoruri: 919. Schingiuiri: 1.126. Bătăi: 4.126. Arestări: 15.893.

Atrocităţile cuprinse în acest bilanţ parţial [30 aug. 1940 – 1 nov. 1941] au fost continuate de altele, la fel de cumplite, al căror bilanț nu a mai fost făcut.

Nicolae Iorga scria la 24 sept. 1940 în articolul „Rezultalul” din ziarul „Universul”: „Ce s-a petrecut acolo la luarea în stăpânire de armata şi administraţia ungară, sub ochii ei şi fără nici o încercare de a o opri, ba chiar cu binevoitorul ei concurs, întrece orice închipuire /…/. Spânzurări cu capul în jos, răstigniri, baterea cuielor în cap, presărarea cu var nestins a rănilor; acestea au fost, după câte ştiu până acum – şi martiriul se desluşeşte tot mai mult – semnele civilizaţiei poporului care s-a dezonorat prin asemenea acte. Statul român va face ce crede. Din partea noastră n-avem decât un sfat. A nu se clinti un fir de păr din capul unui cetăţean maghiar al României.”>>

Domnule Președinte al Ungariei János Áder, Domnule Prim-Ministru al Ungariei Viktor Orbán, nu merită toate acestea un minut de reculegere, de regret și de dezavuare?

Creștini fiind, românii au privilegiul de a ierta, dar au și datoria de a nu uita; iar maghiarii ar avea privilegiul de a regreta și de a dezavua asemenea crime.

Cu încredere,

Prof. univ. dr. Sorin Ilieșiu – fost senator al României (2012-2016)”.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.