Locatarii unui bloc din Sibiu, evacuați din cauza unui incendiu izbucnit la etajul IV

Știri de Sibiu, 02.06.2020

Locatarii unei scări de bloc de pe strada Calea Șurii Mici din Sibiu au fost evacuați marți seara de pompierii militari după ce un apartament de la etajul IV a luat foc, fiind degajare mare de fum.

La locul intervenției au fost mobilizate mai multe autospeciale de stingere și ambulanțe.

Din primele informații furnizate de ISU Sibiu, nu au fost semnalate victime.

”Din primele informații, incendiul se manifesta cu degajare mare de fum la dormitorul apartamentului.În momentul de față incendiul este localizat de către pompierii militari. S-au evacuat preventiv persoanele care locuiau în scara respectivă și se intervine pentru lichidarea incendiului”, a declarat Alina Voina, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

UPDATE: În jurul orelor 12.00, pompierii au anunțat lichidarea focului , fiind necesare intervenții pentru evacuarea fumului de pe scară.

Cele aproximativ 80 de persoane evacuate vor putea reveni în case după evacuarea fumului.

Nu sunt semnalate victime în momentul de față.

”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de cercetare. Nicio persoană nu a necesitat ajutor medical”, a adăugat reprezentantul ISU Sibiu.

Stire in actualizare




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.