CNSU a stabilit o nouă listă cu ţările exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare

Știri de Sibiu, 06.07.2020

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, condus de premierul Ludovic Orban, a adoptat luni o hotărâre privind stabilirea listei ţărilor membre UE şi ale Spaţiului Economic European, dar şi a ţărilor terţe pentru care nu se aplică recomandarea de instituire a măsurii de izolare/carantină asupra persoanelor care sosesc din acestea în România.

Totodată, s-a decis reluarea zborurilor către şi dinspre statele aflate pe aceste liste, începând cu data de 7 iulie, relatează agerpres.ro.

“Statele care sunt exceptate de la recomandarea măsurii de izolare/carantină sunt stabilite în funcţie de rata cumulată de incidenţă a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori. Zborurile suspendate către şi dinspre statele aflate pe listele anexate Hotărârii nr. 34 se reiau începând cu data de 7.07.2020”, se arată în hotărâre.

Potrivit Anexei 1 la Hotărârea CNSU nr. 34, ţările membre ale UE şi Spaţiului Economic European pentru care nu se recomandă intrarea în izolare/carantină a persoanelor care sosesc în România din acestea sunt: Bulgaria, Monaco, Croaţia, Regatul Unit la Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Cehia, Polonia, Austria, Islanda, Elveţia, Spania, Franţa, Belgia, Germania, Slovenia, Danemarca, Ţările de Jos, Italia, Norvegia, Slovacia, Irlanda, Liechtenstein, Grecia, Cipru, Finlanda, Malta, Lituania, Ungaria, Estonia, Letonia, Andorra, Insulele Feroe, Vatican.

Pe lista ţărilor terţe pentru care nu se recomandă intrarea în izolare/carantină se află: Canada, Maroc, Algeria, Australia, Rwanda, Uruguay, Japonia, Coreea de Sud, Georgia, Noua Zeelandă, Tunisia, Thailanda.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.