Neagu: OUG prin care se acordă ajutoare din fonduri europene a intrat în vigoare; 1 miliard de euro pentru relansare

Știri de Sibiu, 10.08.2020

Ordonanța de Urgență 130, prin care se acordă ajutoare din fonduri europene în valoare totală de 1 miliard de euro firmelor, a intra în vigoare și va avea un impact pozitiv asupra deficitului bugetar, a transmis, luni, deputatul PNL, Nicolae Neagu.

”Ordonanța de urgență pentru care se acordă ajutoare din fonduri europene în valoare de 1 miliard de euro a intrat în vigoare!
Destinatarii sunt persoanele fizice autorizate, microîntreprinderile și IMM-urile și este parte a Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID – 19. Sprijinul financiar este extrem de important pentru relansarea economică, cu un impact pozitiv asupra deficitului bugetar!”, spune deputatul sibian într-un comunicat publicat pe Facebook.

Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile cuprinde și anexele cu codurile CAEN eligibile pentru fiecare categorie de sprijin, precum și punctajul pentru proiectele prin care se vor acorda granturile destinate IMM-urilor, de până la 200.000 de euro pentru investiții.

OUG 130 poate fi accesată AICI!




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.