Regizorul Bogdan Sărătean: Am strâns atâta energie în lunile de lockdown; arta teatrului ne-a păstrat pe linia de plutire

Știri de Sibiu, 09.09.2020

Arta teatrului ne-a păstrat pe linia de plutire în perioada asta stranie, spune regizorul Bogdan Sărătean, coordonatorul BIS Teatru, care a reușit în vreme de pandemie să ofere publicului, cu trupa sa de tineri actori independeți, zeci de reprezentații în Grădina BIS și în cartierele Sibiului. Efortul depus de actorii BIS Teatru se sintetizează într-o vară cu patru premiere, zeci de delicii teatrale oferite publicului și pregătiri pentru o ediție unică a festivalului ”24 de ore de este teatru non-stop”.

“Nu știu alții cum sunt, dar pe noi tocmai arta teatrului ne-a păstrat pe linia de plutire în perioada asta stranie. Nu credeam să-nvăț a pandemi vreodată. Am strâns atâta energie în lunile de lockdown! Iar când restricțiile s-au mai disipat, ne-am apucat de treabă. BIS Teatru a scos 4 premiere în perioada 26 iunie – 16 august a anului 2020. Nu mă întrebați cum a fost posibil așa ceva, că nu îmi dau seama rațional vorbind. Iar în intervalul acesta am lucrat cu toții muncitori zilieri, salahori cu sufletul la Grădină. Actori, tehnicieni, voluntari, prieteni. Era normal ca în condițiile astea tulburi să facem toate eforturile ca Grădina BIS să fie un loc safe & plăcut. Să poată genera evadare, poftă de teatru. Și cred că am reușit. Cireașa de pe tortură a fost premiera, în 16 august, a spectacolului “NĂSCUT ÎN 2000”, un vulcan care stătea de foarte mult timp să erupă, cum frumos a spus Dada (n.r. actrița Andrada Grosu) într-un interviu de curând. Iar acum, la sfârșit de săptămână, jucăm spectacolul aici, la Grădină. L-am prefațat cu două reprezentații ale spectacolului nostru-cult, dacă pot spune așa. Care va să zică în 9 și în 10 septembrie jucăm “Născut în 90”, show-ul care a însoțit cumva eclozarea companiei ăsteia BIS Teatru”, spune Bogdan Sărătean.


Propria casă și curte au fost transformate în cea mai căutată scenă în aer liber din Sibiu din această vară.

” Suntem tot mai rupți de lume, cumva, auto-izolați aici în Grădina magică, dar în același timp urmărim (fără panică) ceea ce se întâmplă. Am respectat toate normele sanitare, cu supra-de-măsură chiar. Dintr-o rațiune simplă – nu avem ce pierde, și prețuim publicul nostru, echipa noastră, voluntarii noștri. Am avut zei păzitori până acum, dar și multă grijă, atenție, chestiile astea care musai ne țin oameni în perioada asta. Ce va fi? Nimic roz nu se vede la orizont, nimic albastru, nimic lin. Un soi de beznă cu mâzgă. Ce vor face artiștii independenți din noiembrie încolo? Ce vor face cei care jucau în localuri, în librării, în biblioteci? Nu știu. Trăim acum strașnic CLIPA. Și ne amăgim că am învățat ceva din pățania asta recentă a umanității. Până una alta, haideți la Grădina BIS, pe strada Ștefan cel Mare 56, aici, în Sibiu.” a transmis regizorul Bogdan Sărătean.

Patru permiere în vreme de pandemie, cu ediție ”unică” a festivalului 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP

În ciuda lipsei de finanțare, a constrângerilor impuse de epidemia de coronavirus, BIS Teatru și-a întâmpinat spectatorii pe durata întregii veri.
A șasea ediția a proiectului Teatrul din Cartier s-a desfășurat în perioada 2- 31 iulie 2020 sub motto-ul „Distanțare fizică – Solidaritate & Comuniune Socialăˮ în trei cartiere din Sibiu (Țiglari, Trei Stejari, Gușterița) și la Sibiel.
Numai în luna august, artiștii sibieni au oferit 14 reprezentații ale spectacolelor din repertoriul BIS, alte 3 reprezentații fiind prezentate în azile de persoane vârstnice din oraș, în cadrul proiectului „Povești pentru bunicii noștri”, finanțat de Primăria Sibiu pe Agenda Comunității.
Echipa a lucrat în perioada de izolare și post-izolare la patru premiere: Povestea Poveștilor, Muzicanții din Bremen, Doi moldoveni în Ardeal și Născut în 2000. Cel din urmă menționat a făcut parte din programul Acces ONLINE, finanțat de Ministerul Culturii în scopul asigurii continuității procesului de creație în perioada în care accesul publicului la evenimentele culturale era restricționat datorită situației epidemiologice. Spectacolul „Născut în 2000”, este al doilea din trilogia „Născut în România”, după „Născut în ‘90” — cel mai jucat spectacol din repertoriul BIS Teatru și laureat cu premiul special al juriului „Radiografia subiectivă a ultimilor 25 de ani” în cadrul Festivalului Național de Teatru Independent din București 2015.

Ambele spectacole, în regia lui Bogdan Sărătean, pot fi văzute în zilele următoare la Grădina BIS Teatru, de pe strada Ștefan cel Mare, nr. 56.
Miercuri și joi/ 9 & 10 septembrie 2020, de la ora 20:00 se va juca „Născut în ‘90”, la aproape 6 ani de la premiera care a avut loc pe 1 decembrie 2014. Spectacolul evocă cu umor dar și amară ironie istoria primului deceniu postrevoluționar. Istoria oficială se împletește cu istoriile personale ale celor trei actori (Andrada Grosu, Aneea Opriş şi Claudiu Fălămaş), născuți la puțin timp după Revoluția din ’89, dar și cu momente muzicale sau imagini de arhivă, ce alcătuiesc un spațiu al amintirilor comune, al experiențelor trecute, ce încă își găsesc ecoul în prezent.


Sâmbătă și duminică/ 12 & 13 septembrie 2020, de la ora 20:00 publicul va putea să vadă „Născut în 2000”, producție nouă ce s-a bucurat de un real succes la public.

Premiera din 16 august 2000, transmisă prin intermediul platformelor online a fost urmărită de peste 30.000 de spectatori, pe canalele organizatorilor și ale partenerilor proiectului. Tema principală este cea a natalităţii în România ultimelor decenii, dificultatea de a da naștere unui copil într-un mediu social-politic și familial neprietenos. Protagoniste sunt actrițele Aneea Axentea, Andrada Grosu, Alexandra Roatiș și Shama Leah, ajunse la vârsta importantei decizii de a deveni mame. Printr-un liant nevăzut trecutul și prezentul, amintirile din copilărie și experiențele din viața adultă, momentele comice și cele dureroase, entuziasmul și deruta se reunesc într-un tot armonios, un spectacol emoționant.
Septembrie la Grădina BIS se va încheia cu reprezentațiile spectacolelor „Povestea Poveștilor” și „Clandestino”, precum și cu o avanpremieră a performance-ului muzical „Caelum Meditatio”, creația artistului Claudiu Fălămaș pe versuri de Ezra Pound, traduse de Radu Vancu.

Organizatorii oferă asigurări în privința urmării cu strictețe a indicațiilor autorităților în vederea combaterii epidemiei. Biletele pot fi achizitionate de pe https://www.iabilet.ro/bilete-bis/.

Pentru luna octombrie, BIS Teatru invită publicul să rămână aproape fiindcă ”se pregătește o ediție absolut specială și unică a festivalului 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP, ajuns la ediția a X-a.”.

Foto: Facebook.com/BisTeatru



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.