Covid: 21 de cazuri noi la Sibiu; 1.231 la nivel național

Știri de Sibiu, 20.09.2020

Județul Sibiu a raportat duminică alte 21 de infecții cu SARS CoV-2 confirmate în ultimele 24 de ore în timp ce la nivel național s-au înregistrat 1.231 de noi cazuri, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit ultimelor informații, în județul Sibiu au fost confirmate cu noul coronavirus un număr de 1952 de persoane dintre care 125 sunt copii, conform datelor transmise de Prefectura Sibiu.

Ultimele 21 de infecții au fost la persoane din toate categoriile de vârstă, printre care și un copil.( 0 – 18 ani 1 persoană, 19 – 29 de ani 4 persoane, 30 – 39 de ani 3 persoane, 40 – 49 de ani 4 persoane, 50 – 59 de ani 5 persoane, 60 – 69 de ani 2 persoane, 70 – 79 de ani 1 persoană, 80 – 89 de ani 1 persoană).

Din totalul pacienților diagnosticat cu Covid-19 în județul Sibiu, 105 au decedat.

La nivel național, au fost confirmate 112.781 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 1.231 în ultimele 24 de ore, în urma efectuării unui număr de doar 13.391 de teste.

Din totalul infectaților, 4.435 au decedat iar 89.771 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au fost declarate vindecate.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.