CSU Sibiu refuză să mai organizeze Cupa României, după scandalul cazurilor Covid

Știri de Sibiu, 15.10.2020

CSU Sibiu refuză să mai organizeze Turneul Preliminar al Cupei României, anunță clubul sibian de baschet. Decizia a fost luată din cauza acuzațiilor aduse de CSO Voluntari, urmare a infectării cu SARS CoV-2 a mai multor jucători de la 3 din cele 4 echipe care au participat la începutul lunii octombrie la turneul ”Elemer Tordai” de la Sibiu.

Citeste și: Trei echipe care au participat la Turneul Elemer Tordai de la Sibiu, afectate de Covid; Inclusiv CSU!

“Ne aflăm într-o perioadă extrem de dificilă, însă grija pentru sănătatea noastră si a celor din jur este responsabilitatea fiecăruia dintre noi toți. Măsurile de prevenție dispuse de autorități, strictețea în ceea ce privește respectarea acestora reprezintă dovada noastră de respect. Ne-am fi dorit din tot sufletul să jucăm Cupa României în formula completă în teren, pentru că acolo trebuie tranșată o competiție sportive: nu în presă, nici prin telefoane de amenințare. Continuăm să fim la fel de uniți, indiferent cât de distanțați suntem, indiferent câte greutăți și provocări se ivesc, dar mai ales, indiferent de factorii destabilizatori cu care suntem obișnuiți deja. Știm sigur că vom fi bine, împreună, cu toții, dar până atunci vă îndemnăm pe toți să aveți grijă de voi și să vă protejați”, a declarat Horațiu Floca, directorul BC CSU Sibiu.

Clubul sibian a făcut precizări și în privința celor 2 cazuri de Covid confirmate în randul echipei sibiene.

”(…) ținem să precizăm faptul că BC CSU Sibiu are în acest moment, după testarea efectuată în 14 octombrie, DOUĂ cazuri noi pozitive. Direcția de Sănătate Publică Sibiu are ancheta epidemiologică în derulare, astfel că abia mâine am putea afla dacă restul echipei ar putea primi aviz de participare în competiție. Suntem în permanență în legătură cu autoritățile de sănătate publică și respectăm cu strictețe îndrumările acestora.
👉Ceea ce este cel mai important e că starea celor doi este bună, au fost izolați, iar restul echipei este pregătită pentru primele meciuri oficiale din acest sezon. Așteptăm revenirea jucătorului depistat pozitiv la începutul lunii”, a informat CSU.

Clubul sibian s-a declarat alături de cei afectați de Covid.

”Le dorim multă sănătate tuturor celor care trec, în aceste momente, prin provocarea această cumplită! Suntem cu gândul la voi și vom juca gândindu-ne la voi!Sibiul a fost un pol important și de referință pentru baschetul românesc și va continua să fie, în ciuda intereselor unora de destabilizare”, a mai transmis CSU.

Cupa Romaniei la Baschet urma sa se desfăsoare la Sibiu , în perioada 17-20 octombrie.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.