PSD Sibiu a depus candidaturile pentru Parlament: Dr. Draia Cotizo deschide lista la Senat, Trif la Camera Deputaților

Știri de Sibiu, 22.10.2020

Paridul Social Democrat (PSD) Sibiu a depus, joi, la Biroul Electoral Județean Sibiu, dosarele de candidatură și pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Președintele PSD Sibiu, Trif Bogdan, deschide lista pentru Camera Deputaților iar la Senat social democrații sibieni merg pe mâna doctorului Draia Cotizo, specialist în medicină de urgență.

“Am înțeles foarte bine mesajul sibienilor și am decis să le propunem, la alegerile parlamentare, oameni noi, cu cariere profesionale de succes. Niciunul dintre candidații social-democrați nu a mai fost parlamentar, iar media de vârstă a colegilor de pe lista noastră este de 42 de ani. Le mulțumim colegilor noștri care ne-au reprezentat până acum în Parlamentul României, din experiența și expertiza cărora am avut de învățat. Considerăm că a venit momentul ca cei mai tineri să preia ștafeta de la seniori și sunt convins că acest lucru va fi de bun augur atât pentru Partidul Social Democrat, cât și pentru cetățenii județului Sibiu “, subliniază Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

Potrivit unui comunicat al PSD Sibiu, candidații la alegerile parlamentare ”sunt oameni tineri, dinamici, profesioniști, cu cariere frumoase, care pot reprezenta cu cinste cetățenii județului în Legislativul național”.

Lista PSD Sibiu pentru Camera Deputaților:

  1. Trif Bogdan Gheorghe
  2. Macaveiu Mihai Ion
  3. Novac Emilian Marius
  4. Bucșă Tania Doris
  5. Forir Nicolae Sebastian Cornel
  6. Brezaie Maria-Izabela

Lista PSD Sibiu pentru Senat:

  1. Draia Cotizo
  2. Cermonea Daniel Ioan
  3. Suciu Anca-Maria Prezentarea candidaților
    Camera Deputaților:
  4. Bogdan Trif are 43 de ani. A fost Ministrul Turismului, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, director executiv al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Sibiu. Și-a început cariera profesională într-o firmă privată, cu capital străin, în care a fost promovat în funcția de director general. Este licențiat în Agronomie și Drept, are două diplome de master în Managementul relațiilor de muncă și în Expertiza sistemelor ecologice. Este absolvent al cursului de Înalți Funcționari Publici și al Colegiului Național de Apărare, din cadrul Ministerului Apărării Naționale. A performat în atragerea fondurilor europene în toate instituțiile pe care le-a condus. În prezent, este consilierul Președintelui Camerei Deputaților. Este președintele Organizației Județene PSD Sibiu.
  5. Mihai Macaveiu are 39 de ani. Este inginer constructor, consilier local și președintele Organizației Municipale Mediaș.
  6. Emilian Novac are 55 de ani. Este directorul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig și profesor de istorie. A fost Inspector Școlar General. Are diplomă de master în management educațional.
  7. Tania Bucșă are 33 de ani. Este specialist marketing în cadrul Aeroportului Internațional Sibiu. A absolvit, cu diplomă de licență, Facultatea de Jurnalistică – specializarea Comunicare și Relații Publice și are diplomă de master în Managementul Integrării Europene și al Administrației Publice.
  8. Sebastian Forir are 41 de ani. Este inginer constructor, absolvent al Facultății de Hidrotehnică din cadrul Universității Politehnice Timișoara. Are o experiență de 17 ani în proiectare infrastructură și urmărirea calității lucrărilor.
  9. Maria-Izabela Brezaie are 34 de ani. Este absolventă a Universității din Pitești – Facultatea de Științe Economice. Este președinta Organizației de Femei Social Democrate a Municipiului Sibiu.

Senat:

  1. Dr. Cotizo Draia are 52 de ani. Este medic-primar Medicină de Urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu. Specializat în “salvarea de vieți”, Dr. Draia Cotizo a fost Medic Coordonator SMURD Sibiu în perioada 2003 – 2010. Experiența sa cuprinde și un stagiu la Departamentul Accident&Emergency al unuia dintre cele mai importante spitale din Marea Britanie. Este absolvent al Facultății de Medicină Generală Timișoara.
  2. Daniel Cermonea are 42 de ani. Este absolvent al Facultății de Inginerie a Universității „Lucian Blaga” Sibiu, cu diplomă de master în Proiectarea și Fabricația Asistată de Calculator. Este director general al unei firme private și consilier județean din partea PSD Sibiu.
  3. Anca-Maria Suciu are 39 de ani. Este economist, absolventă a Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, și directorul de marketing al unei firme private din Mediaș.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.