Noaptea Muzeelor, online la Muzeul Astra

Știri de Sibiu, 14.11.2020

Noaptea Muzeelor, reprogramată anul acesta pentru data de 14 noiembrie, între orele 18.00 – 20.30, se va desfășura pentru prima dată online, la Muzeul Astra din Sibiu, având în vedere contextul epidemiologic. Muzeografii sibieni pregatesc publicului expoziții de fotografii și retrospective video, la care de adaugă invitația publicului de a împărtăși pe pagina de Facebook în noaptea aceasta momente petrecute în muzeele Complexului Național Muzeal Astra.

”Pentru a simți vizitatorii cât mai aproape, dar totuși distanțați fizic, lansăm invitația și provocarea să împărtășească experiențele frumoase, clipele dragi pe care, în edițiile anterioare, le-au trăit alături de familie și prieteni, în Muzeul ASTRA, de Noaptea Muzeelor. Cei care doresc pot să comenteze din amitirile de prin Muzeu sau cu cele mai reușite fotografii la postările noastre legate de acest eveniment”, a transmis Muzeul Astra.

Potrivit unui comunicat de presă, în prima parte a evenimentului online din cadrul „Nopții Muzeelor”, publicul are ocazia unei incursiune virtuală printr-o expoziție interdisciplinară denumită sugestiv “La Fotograf”. Proiectul aduce în atenție frânturi de viață cotidiană și obiecte specifice pentru 5 comunități culturale din spațiul românesc: aromâni, maghiari, români, sași și landleri prin intermediul unor cutii interactive ce conțin obiecte de design contemporan, reinterpretări ale unor piese tradiționale din cultura acestor comunități. ,,La fotograf” cuprinde fotografii din colecțiile Arhivei de Imagine a Muzeului Național al Țăranului Român din București și din colecția de Grafică Documentară a Muzeului ASTRA, alături de obiecte reprezentative din colecțiile Muzeului ASTRA.

A doua parte a programului online este o retrospectivă a edițiilor anterioare, ce constă în postări foto-video din oră în oră, în intervalul 18:00-22:00, ”fotografii emblematice și filme de prezentare (aftermovieuri) pentru a reda atmosfera marca Noaptea Muzeelor @ Muzeul ASTRA”

Programul pregătit special pentru Noaptea Muzeelor online @ Muzeul ASTRA va fi disponibil pe pagina oficială de Facebook a instituției.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.