Rectorul Sorin Radu de Ziua Națională: Trebuie să ne reanalizăm apartenența la Bucuria de Țară

Știri de Sibiu, 01.12.2020

Suntem într-un astfel de moment, în care trebuie să ne reanalizăm ”apartenența la Bucuria de Țară”, iar universităților românești le revine ”misiunea curajoasă de a restaura optimismul național”, spune rectorul Universității ”Lucian Blaga”, Sorin Radu, în mesajul adresat cu ocazia sărbătorii Zilei Naționale.

Lăsați-vă pătrunși, fraților, de fiorii sfinți ai acestui strălucit praznic național și în cea mai deplină și frățească armonie să clădim temeliile fericirii noastre naționale viitoare.” Gheorghe Pop de Băsești – Alba Iulia, 1 Decembrie 1918

”Atunci când te gândești la Ziua Națională a Țării tale nu poți ignora tot ce a însemnat efortul de a se crea – istoric, teritorial, diplomatic ori cultural. Țara nu este simplă entitate, ori coagulare de construcții etnice. O știm toți de-acum că, fie însingurați, fie carantinați – preocupați de propria sănătate, ori supraviețuire – nu putem să trăim decât asumându-ne un bine comun, în care fiecare dintre contemporanii noștri contează. Suntem într-un astfel de moment, în care trebuie să ne reanalizăm apartenența la Bucuria de Țară. Cred că universităților românești le revine misiunea curajoasă de a restaura optimismul național pe bazele unui realism funcțional. Și trebuie să o facem cu atenție și în grabă controlată. Istoria amendează crunt farsorii și indecișii, ca și pe oportuniști.

Suntem la capătul unui an cu sărbători trunchiate de un nevăzut, dar cât se poate de prezent, inamic.

Ne-am pierdut colectivele și ne-am recuperat comunitățile printr-un efort de care ne vom mira peste ani. Nu, nu eram pregătiți pentru astfel de momente, dar poate că e nevoie de astfel de momente în viețile și carierele noastre personale pentru a ne înțelege locul și rostul în propriul Neam și în viața propriei Națiuni.

Sibiul a vibrat mereu la tensiunea unui românism luminat, iar figurile sale culturale au fost deseori astrele care au purtat României lucida grijă a împlinirii. Iar când România s-a împlinit, în cultura Sibiului, multiculturalismul și respectul pentru valorile celuilalt au rămas fundamentale.

Azi, la zi de prăznuire a unei Românii europene, profesorii Universității „Lucian Blaga” din Sibiu își adună în suflet studenții și împreună îi urează României să rămână Mare în valori și împliniri! Numai așa, în ciuda unor vremuri dificile, ne putem redobândi Bucuria de a fi împliniți ca oameni în Țara noastră, România!

La mulți ani, România!

Rector

Prof. univ. dr. habil. Sorin RADU




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.