Preşedintele Consiliului European consideră că nu este momentul pentru introducerea “paşapoartelor de vaccinare”

Știri de Sibiu, 17.01.2021

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, consideră că ar putea fi introdus la un moment dat un “paşaport de vaccinare” împotriva coronavirusului, dar nu este cazul acum, transmite dpa, preluată de agerpres.ro.

Într-un interviu acordat duminică programului olandez de televiziune Buitenhof, Michel a declarat că dezbaterea este “foarte pertinentă”, dar decizia va fi luată de liderii Uniunii Europene.

Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a cerut marţi crearea unui paşaport special care să ateste vaccinarea purtătorului. El a trimis o scrisoare în acest sens Comisiei Europene.

Potrivit lui Michel, există un acord de principiu privind un astfel de document, dar încă nu este momentul: mai întâi “trebuie vaccinaţi mai mulţi oameni”. El a explicat pentru Buitenhof că dacă va fi introdus prea devreme, paşaportul ar putea “produce o frustrare uriaşă în Europa” şi în alte părţi ale lumii.

Preşedintele Consiliului European a apreciat însă, ca răspuns la o întrebare, că “nu exclude” ca pe viitor deplasările în interiorul UE să fie permise numai celor vaccinaţi. “Subiectul ste sensibil în multe ţări europene”, a recunoscut Michel.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Un Răspuns

  1. […] Preşedintele Consiliului European a apreciat însă, ca răspuns la o întrebare, că “nu exclude” ca pe viitor deplasările în interiorul UE să fie permise numai celor vaccinaţi. “Subiectul ste sensibil în multe ţări europene”, a recunoscut Michel, arată Știri de Sibiu. […]