Cazan către Ponta: Ești neserios!

Știri de Sibiu, 26.02.2015

Deputatul PNL Sibiu, Mircea Cazan, sare în apărarea jurnaliștilor care l-au întrebat joi pe premierul Victor Ponta despre legalitatea afacerilor conduse de familia sa și îl acuză pe șeful Executivului de ”neseriozitate”.

Cazan este de părere că  Ponta nu mai  surprinde atunci când evită să dea răspunsuri clare în privința presupuselor afaceri ilegale, deşi este obligat să o facă din poziţia sa de premier.

”A preferat astăzi, la întrebările jurnaliştilor să  răspundă,  în nota sa obişnuită deja,  cu “Hai, mă, chiar sunteţi serioşi ?”, aşa cum a refuzat să ne lămurească şi în ceea ce priveşte neclarităţile declaraţiei sale de avere ( care nu este în concordanţă cu cea a soţiei, Daciana Sârbu)”, menționează Cazan într-un comunicat de presă.

Cazan exeplifică precizând că ”Victor Ponta, în calitate de deputat şi ulterior de prim-ministru, a încălcat prevederile articolului 3, alineat 3 din Legea nr  176/2010 – Declaraţiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului / soţiei,  precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere – deoarece în declaraţiile de avere din 09.03.2011, 12.03.2012, 07.06.2012, 19.11.2012, 17.12.2012, 30.04.2013 şi 12.03.2014 nu a trecut şi proprietăţile imobiliare şi activele bancare ale soţiei sale.”

De asemenea, Cazan susține că, prin ascunderea a trei case, două terenuri, un autoturism şi 7 conturi bancare, Ponta intrat sub incidenţa articolului 28 din Legea 176/2010 –„ Fapta persoanelor care, cu intenţie, depun declaraţii de avere sau declaraţii de interese care nu corespund adevărului constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului penal.

În concluzie, ”dovada de neseriozitate este din partea lui Victor Viorel Ponta şi nu a jurnaliştilor sau al altor persoane îndrituite să ceară lămuriri dacă domnia sa sau membrii familiei sale sunt suspecţi de evaziune fiscală, fals în declaraţii”, mai precizează Cazan.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.