Porr: ”Iohannis a spus o chestie care a lăsat-o puțin PAF și pe Merkel”

Știri de Sibiu, 28.02.2015

Președintele FDGR, Paul Porr, a susținut sâmbătă, în conferință de presă, că președintele Klaus Iohannis a lăsat-o ”puțin paf” pe Angela Merkel atunci când a vorbit despre politica externă a României, în timpul întrevederii avută cu cancelarul german la Berlin.

Porr a precizat a doua zi după revenirea din Germania că a fost singura persoană din delegația oficială a președintelui care a participat la toate întrevederile.

”Am participat la toate întâlnirile pe care le-a avut , spre deosebire de unii consilieri care au participat la una sau două dintre convorbiri”, a precizat liderul comunității germane din România și apropiat al familiei Iohannis.

El  a făcut un rezumat al vizitei oficiale de la Berlin și a accentuat în termeni mai puțini uzitați în diplomație, cum a ”lăsat-o paf” Iohannis pe Merkel când au vorbit despre politica externă a României.

”A fost o premieră. Președintele Iohannis a spus o chestie care a lasat-o puțin paf și pe doamna Merkel. Adică în Europa de Est fostele țări socialiste, în acești 25 de ani, abia dacă au comunicat. Și a dat exemplul României cu vecinii noștri stricți: cu Moldova, sigur, este o relație specială; cu ungurii era când mai bine când mai rău; cu Ucraina mult timp, până foarte recent, a fost înghețată chiar relația, am avut și proces cu ei la Haga, deci mai rău nu se putea; cu Serbia, iară, în tradiționalele legături bune, dar și cu războiul care a fost și cu celelalte, nu erau grozave; cu Bulgaria avem , în fond, același interes:  să intrăm împreună în Comunitatea Europeană, NATO și Schengen. Ori, pentru a rezolva niște probleme, trebuie mai întâi discutate, trebuie să intri în vorbă”, a declarat președintele FDGR despre discuția dintre Merkel și Iohannis.

El a menționat că politica recentă externă a președintelui Iohannis  arată că este un  ”de factor stabilizator în regiune”, exemplificând întrevederile recente cu președintele Bulgariei și vizita în Republica Moldova, precum și cea programată pentru începutul lunii martie în Ucraina.

”Se vede ca își ia acest rol asumat, de factor stabilizator în regiune, inclusiv în problema Ucrainei, și o ia în serios. Este o problemă pe care eu încă nu am auzit-o expusă atât de clar în mediile noastre sau în diferite declarații ale președintelui”, a mai spus Porr  după ce l-a însoțit pe Iohannis în vizita oficială de la Berlin.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.