Părinţii, singuri în lupta cu grădiniţele private neautorizate. LISTA!

Știri de Sibiu, 31.03.2016

Părinţii din Sibiu care, din necunoaştere, ajung să-şi înscrie copiii la grădiniţe sau creşe neutorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale sunt singurii care pot să ia atitudine, pe cale legală, în faţa unor asftel de situaţii, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean având doar atribuţii de consultanţă în acest sens, potrivit spuselor inspectorilor sibieni.  Părinţii se pot orienta doar în funcţie de lista publicată pe site-ul ISJ Sibiu, aflată şi aceea în curs de completare.

“Când îşi duc copiii la o grădiniţă privată sau la o creşă privată, părinţii trebuie să se asigure că unitatea este autorizată de Minister. Noi nu deţinem o listă cu unităţile care nu au avize. Oferim  doar consultanţă, la cerere, în vederea avizării şi autorizării pentru unităţile şcolare private aflate în curs de avizare”, a precizat pentru stiridesibiu.ro un oficial al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu.

Întrebat cine şi cum poate lua măsuri faţă de grădiniţele şi creşele private neautorizate, aceeaşi sursă  a precizat: “Părinţii sunt cei care trebuie să sesizeze reprezentanţii Protecţiei Copilului şi pe cei ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, dacă plătesc pentru astfel de servicii. Noi nu avem nicio putere în acest sens”.

Pe site-ul oficial al ISJ Sibiu a fost publicată lista cu toate unităţile de învăţământ preuniversitar particular acreditate . Din totalul de 34 de unităţi din întreg judeţul, aproximativ 20 sunt grădiniţe şi creşe.

Despre cele care funcţionează ilegal, nimeni nu suflă o vorbă.

Oficialii inspectoratului spun că lista cu unităţile şcolare private din judeţ este în curs de completate pentru anul şcolar 2016-2017, termenul limită de autorizare fiind data de 15 iunie.

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a cerut săptămâna trecută tuturor inspectoratelor din ţară să facă publica lista cu unităţile acreditate, pentru o mai bună informare a părinţilor.

“Lista va fi elaborată într-un format accesibil publicului larg şi va fi afişată atât la avizierele inspectoratelor şcolare judeţene, cât şi pe prima pagină a site-urilor inspectoratelor şcolare/instituţiilor conexe.Inspectoratele şcolare judeţene/ISMB vor disemina sistematic şi cât mai activ aceste informaţii, astfel încât părinţii să aleagă în cunoştinţă de cauză o unitate de învăţământ preuniversitar acreditată/autorizată şi să aibă toate datele necesare în legătură cu statutul acestor şcoli”, sa precizează în solicitarea Ministerului.

Intâmplător sau nu, inspectorii de specialitatea din Sibiu au decis să nu furnizeze presei nicio informaţie în plus despre situatia invaţămantului privat din judeţul şi despre numărul copiilor înregistraţi în acest sistem întrucat “doar în data de 8 aprilie” li s-a cerut să transmita comunicate de presa.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.