Turcan: PNL cere universităţilor să deschidă cursuri de masterat didactic

Știri de Sibiu, 30.07.2016

Deputatul PNL Raluca Turcan cere Ministerului Educației încurajarea universităților din România pentru organizarea cursurilor de  Masteratul Didactic, necesare pentru pregătirea profesorilor.

Pentru îmbunătăţirea sistemului de învătământ românesc, Turcan este de părere că profesorii au nevoie de crearea unei oferte educaţionale care să le permită pregătirea şi calificarea, astfel încat şcoala românească să evite angajarea într-un număr tot mai mare de profesori suplinitori.

Ca soliţie, deputatul liberal cere Ministerului să înlesnească deschiderea de cursuri pentru masteratul didactic, urmare a publicării de către ARACIS, de anul acesta, a criteriilor de acreditare.

Demersul liberalei este cauzat de faptul că, deşi există cadrul legal, “nicio universitate nu și-a depus dosarul pentru organizarea acestui masterat”.

“Ministerul trebuie să încurajeze universitățile ca, pe lângă tradiționalele Departamente pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD), să includă în programa cadru și specializări didactice care să ofere studenților o pregătire reală în cazul în care doresc să urmeze o carieră didactică. Pentru a evita situațiile în care să existe școli cu profesori navetiști şi profesori care au norma didactică împărțită între mai multe școli, să pregătească profesori cu 2-3 specializări. Astfel, profesorii vor avea toate orele la o singură școală, vor fi mai implicaţi în viața comunității și vor fi mai motivați să rămână în sistem”, este de părere raluca Turcan.

Necesitatea sustinerii universităţilor pentru introducerea noului tip de pregătire didactică este
motvată prin  rata de promovabilitate este mult sub 50 inregistrată la examenul de titularizare al dascălilor, respectiv 50%.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.