ANM: Cum va fi vremea de 1 mai

Știri de Sibiu, 30.04.2017

Vesti bune de la meteorologi pentru următoarele zile. Vremea se va încălzi ușor faţă de perioada precedentă în toate regiunile țării  valorile termice fiind în creștere, cu temperaturi de pe 20 de grade Celsius, informează ANM.

De 1 mai cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul zilei în sud-vest, iar în orele după-amiezii în zonele montane şi submontane unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice, potrivit mediafax.ro

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul şi sud-estul ţării şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 şi 24 de grade, iar cele minime între 3 şi 14 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe spaţii restrânse va fi ceaţă.

Vremea se va incălzi treptat si marți, 2 mai. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în vestul ţării şi la munte, unde pe arii restrânse, cu precădere în orele după-amiezii, vor fi ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi posibil intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 28 de grade, iar cele minime în general între 6 şi 14 grade. În primele ore ale dimineţii izolat va fi ceaţă.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.