Guvernul sesizează DNA pentru lucrările de pe Transalpina

Știri de Sibiu, 28.05.2014

Guvernul anunţă că sesizează DNA pentru contractul acordat Romstrade la Transalpina, cea mai înaltă şosea din România. Neregulile sunt prezentate de Guvern în urma unei verificări efectuate de Corpul de Control la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR).

Inspectorii susţin că documentele aferente ofertei financiare a Romstrade, declarată câştigătoare, au fost neconforme, că o serie de clauze contractuale privind modalitatea de plată au fost modificate în funcţie de interesele companiei şi că Romstrade nu a respectat contractul în ceea ce priveşte constituirea garanţiei de bună execuţie pentru lucrările efectuate, potrivit mediafax.ro

transalpinaAceştia arată că, în 2008, directorul adjunct al CNADNR Cristian Duică a solicitat iniţierea procedurii de atribuire a acestui contract finanţat în sistem credit-furnizor, deşi obiectivul de investiţii nu era cuprins în programul achiziţiilor publice şi nu erau identificate sursele de finanţare, solicitare respinsă de către direcţia de achiziţii. Ulterior, însă, conducerea executivă a CNADNR a propus, fiind aprobat, ca atribuţia de acordare a contractului să revină direcţiei regionale Craiova, de la direcţia similară din Cluj.

Necesitatea lucrărilor a fost argumentată cu faptul că acest drum naţional are un trafic ridicat deşi era încadrat ca drum naţional secundar, cu o intensitate a traficului redusă.

În cadrul depunerii de oferta, cea propusă de firma Shapir Structures, de 250 milioane euro fără TVA, a fost respinsă, fiind acceptată oferta Romstrade, de 345,4 milioane euro fără TVA. Inspectorii susţin că documente depuse de către Romstrade la oferta financiară erau neconforme, dar membrii comisiei de evaluare au acceptat oferta fără acte care să ateste susţinerea financiară a societăţii. Membrii comisiei de evaluare de la Craiova au introdus clauze noi privind acceptarea unui bilet la ordin ca instrument de plată, cu încălcarea principiului tratamentului egal şi al transparenţei, la recomandarea conducerii CNADNR.

Inspectorii guvernamentali consideră că documentaţia de atribuire a fost, astfel, modificată conform conţinutului ofertei Romstrade, în raport de interesele economico-financiare ale societăţii, modificările fiind operate după finalizarea procedurii de atribuire şi fără să fie prezentate celorlalte firme care au achiziţionat documentaţia de atribuire.

Ulterior, prin act adiţional, costurile de proiectare şi montaj au fost ridicate cu 41,5 milioane lei, iar directorul general al CNADNR a decis ca lucrarea să fie preluată de la centru, invocând derularea defectuoasă a contractului de către direcţia din Craiova, prin acelaşi act adiţional fiind agreate lucrări suplimentare de 110,2 milioane lei, cu prelungirea termenului de executare.

Inspectorii mai arată că, pentru anumite secţiuni de drum, lucrările au fost executate de Romstrade după expirarea valabilităţii autorizaţiilor de construcţie şi fără un acord de mediu.

O altă constatare este că Romstrade nu a respectat contractul în ceea ce priveşte constituirea garanţiei de bună execuţie pentru lucrările efectuate, deoarece toate poliţele au fost emise în favoarea CNADNR de către societatea de asigurări Astra, dar Romstrade nu a mai constituit garanţia de bună execuţie pentru o sumă de 93,9 milioane lei, după expirarea scadenţei, pentru patru poliţe. Reprezentanţii Romstrade şi cei ai Astra “au creat însă convingerea reprezentanţilor CNADNR că asiguratul a îndeplinit obligaţia achitării primei de asigurare şi că aceste poliţe sunt valabile”, se arată în raport.

În perioada noiembrie 2008-august 2012, Romstrade a emis facturi de 1,2 miliarde lei fără TVA, iar CNADNR a achitat, de la bugetul de stat, 49,9 milioane lei şi a emis bilete la ordin de 320,3 milioane euro, pentru perioada 2014-2015 mai fiind de achitat bilete la ordin de 123,5 milioane euro, reprezentând 23% din valoarea veniturilor proprii estimate să fie încasate de CNADNR pentru acest interval.

La jumătatea lunii mai, DNA a informat că Nelu Iordache, administrator al societăţii Romstrade SRL, este trimis în judecată pentru fapte de corupţie privind lucrări de modernizare a 148 de kilometri din DN 67C Transalpina, fiind acuzat de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.