Ecograf performant pentru examinarea tumorilor la Județean

Știri de Sibiu, 29.09.2017

Spitalul Clinic Județean Sibiu pregătește achiziționarea unui ecograf performant cu ajutorul căruia se vor putea diagnostica și evalua mai rapid afecțiunile tumorale. Ecograful cu modul de elastografie și substanță de contrast costă aproximativ 460 mii lei, mare parte din suma necesară fiind donată spitalului de o firmă din Sibiu iar diferenta, de 120 mii lei, fiind alocată de la bugetul Consiliului Județean (CJ) Sibiu.

Potrivit prețurilor existente piața de specialitate, ecograful ce ar urma să intre în dotarea Secției Medicală II costă aproximativ 460.000.

„Am obținut anul trecut si anul acesta 340 mii lei de la firma Albis din Sibiu, care a dorit să ajute spitalul, iar diferenta necesara a fost alocată de CJ Sibiu, joi,  în urma aprobării suplimentării bugetului Spitalului Județean Sibiu. Urmează lansarea achiziției prin sistemul public iar aparatul ar putea ajunge la Sibiu spre finalul anului”, a precizat pentru stiridesibiu.ro
Cornel Benchea, managerul SCJU Sibiu.

Medicii sibieni au cerut dotarea cu un ecograf ce dispune de modul de elastografie si substanta de contrast dată fiind ”gravitate și frecvența patologiei tumorale”, astfel de investigații reducând numărul investigațiilor cu CT si RMN.

Potrivit caracteristicilor tehnice, aparatul va efectua ecografie doppler, ecografie cu substanta de contrast, elastografie mamara și hepatica ( tip shear wave ).Dispune de transductoare pentru examinarea abdomenului, cu posibilitate de elastografie , pentru examinare de parti moi – tiroida, testicul, musculo-scheletal, san – inclisiv elastografie , cerebrovascular , vascular periferic.

Elastografia este o tehnică folosită pentru caracterizarea rigiditții țesuturilor , utilă în caracterizarea țesuturilor tumorale.

”Cel mai mare avantaj al ecografiei cu substanta de contrast este posibilitatea de-a studia modelele de comportament vascular ale unei tumori în timp real, cu o rezoluție mult superioar alte metode”, spune dr. Călin Cipăian, care a susținut necesitatea unei astfel de achiziții pentru Sibiu.

Odata ecograful ajuns în dotarea Spitalului Județean Sibiu, mulți pacienți nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze in centrele universitare invecinate dotate deja cu astfel de echipamente medicale.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.