Primăria Sibiu: La ora 03.00 am dat comandă de deszăpezire

Știri de Sibiu, 31.10.2017

Utilajele de dezăpezire au acționat pentru prima dată în acest sezon pe strazile orașului, comanda pentru curățarea drumurilor fiind transmisă de Primăria Sibiu marți dimineață.

”În urma ninsorii din noaptea precedentă, Primăria Sibiu a emis la ora 3 dimineața o comandă către firma menționată, iar operatorul a ieșit în teren cu utilaje și materiale antiderapante”, a precizat Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Reprezentanții municipalității sibiene au evitat să precizeze cate mașini au fost scoase pe teren de firma SC Schuster&Co Ecologic, asta în condițiile în care șoferii s-au plâns de faptul ca strazile au fost necurățate.

Problemele au apărut în ciuda faptului că județul Sibiu se află sub averizare de vreme rea de mai multe zile.

Firma SC Schuster&Co Ecologic, aflată la finalul contractului de deszăpezire a Sibiului, va mai executa intervenții până în data de 8 decembrie.

”Până la încheierea acordului cadru pentru asigurarea serviciilor de deszăpezire pe următorii patru ani, Primăria Sibiu a ințiat o procedură de negociere pentru încheierea unui contract pe perioadă determinată, valabil până la 1 mai 2018. Acest contract pe perioadă determinată va înceta în momentul în care se încheie acordul cadru”, a mai precizat Mirela Gligore.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.