Raluca Turcan: Gata. PSD a vărsat toate mizeriile la adresa mea!

Știri de Sibiu, 31.10.2017

Președintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, a transmis marți, 31 octombrie, un drept la replică urmare a comunicatului de presă transmis de PSD Sibiu în care sunt aduse acuzații fără precedent la adresa sa și a candidatului PNL pentru funcția de primar al comunei sibiene Bîrgiș.

PSD Sibiu a lansat un șir lung de atacuri personale la adresa conducerii PNL Sibiu, la scurt tip după ce președinta liberalilor, Raluca Turcan, a acuzat pe Facebook amenințări și intimidare în campania pentru Primăria Bîrghiș, unde oamenii urmează să își aleagă un nou primar în 5 noiembrie.

Citeste si: PSD acuză ”limbaj înveninat” la PNL și lansează public atacuri fără precedent

Redamă integral textul transmis de Președintele PNL Sibiu:
”Gata. PSD a vărsat toate mizeriile la adresa mea. S-a folosit de toate clișeele superficiale pe care le-a putut găsi în speranța disperată de a reuși să mă denigreze.
Dincolo de asta, rămân faptele. Fapte care grăiesc mai mult decât orice insultă și calomnie pe care PSD le aruncă atât înspre mine, cât și spre candidatul PNL Stefan Sulumberchean.
Nu am stat degeaba!
Faptele lui Stefan Sulumberchean sunt:
– reabilitarea drumului DC32 Bîrghiș – Apoș;
– construirea unei stații de autobuz în comună;
– achiziționarea unei remorci și a unei freze necesare pentru păstrarea curățeniei în comună;
– montarea de coșuri de gunoi stradale;
-decolmatarea văilor din comună;
– depunerea proiectelor pentru dotarea căminelor Bîrghiș, Ighișu Vechi, Zlagna și Apoș;
– realizarea studiului de fezabilitate de alimentare cu apă în satul Apoș;
– reabilitarea podurilor și podețelor din Bîrghiș și Zlagna.
Faptele mele rămân, dincolo de toată mizeria din politica românească, următoarele: 12 ani de activitate în interes public prin proiecte de lege, în condițiile în care nu am deținut niciodată o funcție în guvern.
Acestea sunt legate de calitate în educație, sprijin pentru investitori, performanță în administrație.
Sunt legi care au fost votate, chiar dacă veneam din opoziție, pentru că nu au fost legi făcute de ochii lumii și nici măcar coalițiile de guvernare nu au putut să le conteste valoarea.
Toate acțiunile mele din acești ani au fost girate de votul sibienilor care, după cum s-a văzut din nou și din nou, au fost mulțumiți de modul în care i-am reprezentat în Parlament și care mi-au acordat de patru ori până acum, votul să fac acest lucru în continuare. Nu pot decât să le mulțumesc pentru asta!

Împreună cu întreaga echipă din organizația județeană a PNL Sibiu am reușit să obținem , pentru buna administrare, jumatate din primăriile județului Sibiu, președintele de Consiliu Județean iar, la alegerile parlamentare, cel mai mare procent al PNL din țară.
Toată munca noastră este vizibilă și a fost apreciată de sibieni, iar rezultatele organizației sunt emblema noastră care ne descrie cel mai bine”, deputat Raluca Turcan.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.