Dăncilă: Nu am pe masa premierului un proiect privind amnistia şi graţierea

Știri de Sibiu, 29.11.2018

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat că pe masa ei de lucru nu există un proiect care să vizeze un act normativ referitor la amnistie şi graţiere şi nici nu a discutat cu vreun ministru al Cabinetului său despre acest subiect.

Dăncilă a răspuns astfel întrebată despre informaţiile lansate în spaţiul public potrivit cărora Guvernul, sub o formă sau alta, asumată sau nu de un membru al Cabinetului său, ar pregăti o ordonanţă de urgenţă cu privire la amnistie şi graţiere şi dacă Executivul ia în calcul până la finele anului sau începutul anului viitor o astfel de variantă.

“Am spus şi repet, nu am discutat cu niciun ministru, nu am pe masa prim-ministrului, nu am avut nicio discuţie în acest sens. Deci, de ce să vorbesc despre ceva despre care nu am discutat? Am văzut că s-a lansat în spaţiul public, am văzut solicitări în spaţiul public, am văzut critici, dar eu, ca prim-ministru, vă spun că pe masa prim-ministrului nu există aşa ceva şi nu am avut o discuţie cu un ministru în acest sens”, a declarat Viorica Dăncilă joi seară, la finalul galei “100 pentru Centenar”, potrivit agerpres.ro.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Un Răspuns

  1. Andreea says:

    Dacă Liviu Dragnea,Viorica Dănilă neagă , si spun ca nu au discutat de amnistie si grațiere nu inteleg de ce tot postați despre subiectul asta , astea sunt stiri spuse aiurea cum poti scrie ca Liviu Dragnea a spus că nu va da amnistie si in schimb ati aflat voi(din surse politice) ca se va da Păi de ce nu publicati ce politicieni va spune ca se va da ??? Astea sunt niste minciuni ,numai voi jurnaliști provocați toate aceste certuri in tara cu minciunile voastre,daca toți scrieti scrieti frate ceva concret nu începi cu “surse politice ca asta e bătaie de joc