Păltiniș, gazda celui mai nou concept de distracție de Revelion

Știri de Sibiu, 31.12.2018

Sute de persoane din întreaga țară și-au programat Revelionul în Păltiniș, stațiunea din Munții Cindrel, județul Sibiu, care găzduiește anul acesta Miazănoapte Winter Festival, cel mai nou concept de evenimente muzicale din România.

Foto:Facebook.com

Petrecerea va dura trei zile, din 31 decembrie până în 2 ianuarie, timp în care se vor organiza concerte într-un cort încălzit, ampasat vis a vis de Arena Platoș, și în aer liber, participanții putând să schieze sau să practice alte sporturi de iarnă în resortul de ski amenajat în apropiere de Păltiniș.

Potrivit organizatorilor, tematica festivalului este “Back to the 80s”, cu dress code adaptat – salopete colorate, costume de ski neon și accesorii vintage.Distracția la Miazănoapte Winter Festival va fi întreținută de peste peste 30 de artiști, dj și formații ale momentului, – FUNK ALLSTARS (UK), CTC, GOLAN, DANCEFLOOR OUTLAWS (UK), NOPAME sau VLAD DOBRESCU.

Dacă oferta organizatorilor este una tentantă pentru tinerii care vor să petreacă trecerea dintre ani pe muzică și în aer liber, oferta stațiunii Păltiniș este în schimb descurajantă pentru turiști.

În stațiunea Păltiniș nu există bancomat (indiferent de bancă). Cele mai apropiate se află în Rășinari (bancomat CEC) sau Sibiu.(…) În stațiunea Păltiniș nu există #magazine / supermarket-uri, așa că vă sfătuim să veniți din Sibiu dotați cu cele necesare”, avertizează organizatorii festivalului pe pagina de Facebook a evenimentului.

Referitor la accesul pe partiile de la Arena Platoș în noaptea de Revelion, administratorii resortului au decis ca anul acesta accesul sa fie limitat.

”În 31 decembrie nu vom organiza un program special pe pârtii, care se vor închide la ora 21.30.Anul acesta, ne bucurăm să fim gazda unui concept nou de evenimente din România:#Miazănoapte Events organizează Miazănoapte Winter Festival în 3 locații din resortul nostru: cort încălzit vizavi de resort, Apres-Ski Bar și la mini-barul din vârful pârtiilor”, anunță Arena Platoș pe Facebook.

Biletele se vand înca, pe site-ul kompostor.ro: https://www.kompostor.ro/evenimente/8623-miaznoapte-winter-fest, la prețul de 159 de lei.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.