Alegerile din 26 mai prelungesc programul la BULETINE

Știri de Sibiu, 20.05.2019

Sibienii care au nevoie de acte de identitate noi beneficiază în weekend de program prelungit al ghișeelor Direcției Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu, datorită scrutinului din 26 mai, cand românii sunt chemați la urne pentru alegerile europarlamentare și pentru referendum.

Potrivit unui comunicat al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Sibiu, sibienii își vor putea cartea de identitate inclusiv sâmbătă și duminică.

”În scopul asigurării cadrului necesar derulării în condiţii optime a procesului electoral pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, cât și a referendumului național privind justiția, ambele organizate la data de 26 mai 2019, dar şi pentru a veni în sprijinul alegătorilor ale căror acte de identitate au termenul de valabilitate expirat, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu, precum şi cele 18 servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale municipiilor, oraşelor şi comunelor (Axente Sever, Dârlos, Laslea, Orlat, Slimnic, Şura Mică, Turnu Roşu), din judeţul Sibiu şi-au stabilit un program special de lucru pentru primiri/eliberări documente, atât în ziua premergătoare, cât şi în ziua desfăşurării alegerilor, respectiv a referendumului. Cetăţenii judeţului Sibiu se pot prezenta la sediile instituţiilor menţionate pentru a solicita noi acte de identitate, necesare exercitării dreptului la vot”, a precizat Florin Munteanu, directorul DJEP Sibiu.

Astfel, DJEP Sibiu, situată pe str. Câmpului, nr. 14, şi serviciile publice comunitare locale, vor avea activitate cu publicul, cu preponderență eliberări de acte de identitate.

Proggram weekend DJEP Sibiu

• Sâmbătă, 25 mai 2019, între orele 08 – 16
• Duminică, 26 mai 2019, între orele 08 – 20:30




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.