Un TIR încărcat cu 20 tone de ciocolată s-a prăbușit în Olt

Știri de Sibiu, 28.06.2019

Un şofer din Bulgaria a ajuns, vineri dimineaţa, cu autocamionul încărcat cu 20 de tone de ciocolată, în râul Olt, după ce s-au blocat frânele vehiculului pe şoseaua ocolitoare a staţiunii Călimăneşti (DN 7 CC), au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, autocamionul s-a prăbuşit în râu de la o înălţime de 6 metri, şoferul bulgar, care ar fi sărit din cabină înainte ca tirul să plonjeze peste parapete în apă, alegându-se doar cu câteva vânătăi.

“Conducătorul autocamionului, un bărbat în vârstă de 30 de ani, cetăţean bulgar, a declarat că autocamionul ar fi rămas fără frâne şi a pierdut controlul volanului. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,0 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului rutier, bărbatul s-a ales doar cu câteva excoriaţii, acesta refuzând să fie transportat la o unitate spitalicească”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.

Circulaţia în zonă ar putea fi întreruptă pentru câteva zeci de minute pentru scoaterea autocamionului din apă, a mai precizat reprezentantul Poliţiei Vâlcea, informează agerpre.ro.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.