Rolland Torok întărește lotul de pivoți al CSU Sibiu

Știri de Sibiu, 29.06.2019

Baschetbalistul Rolland Torok este noua achiziție a BC CSU Sibiu. Clubul sibian de baschet anunță că a semnat pentru doi ani contractul cu pivotul orădean care a evoluat și la U BT Cluj Napoca.

”BC CSU Sibiu și extrema de forță a echipei naționale a României și-au dat mâna pentru un contract care se va întinde cel puțin pe două sezoane. Roland Torok (2.03m, 28 de ani, născut în Oradea) vine de la U BT Cluj Napoca, formație alături de care a cucerit un titlu național, trei Cupe și două Supercupe”, se menționează în comunicatul CSU Sibiu.

Rolly a jucat la Oradea până în 2012, atunci când a ales să-și testeze capacitățile în campionatul Ungariei. Aici el a jucat pentru Jaszbereny și Kormend, echipă alături de care a jucat și în grupele Eurochallenge (2014/2015), având în 6 meciuri medii de 8.8 puncte și 3.6 recuperări.

Rolly evoluează pentru echipa națională și a trecut în decursul anilor pe la toate loturile de juniori, prinzând atât Universiada din Kazan (2013), cât și Eurobasketul de la Cluj (2017). În ultimele trei meciuri care au avut loc pentru calificările la Eurobasket, noul număr 14 de la
CSU a jucat foarte bine, bifând un ”double-double” în victoria cu Macedonia, 12 puncte și 10 recuperări.

El se alătură lui Randal Falker, Isaiah Philmore și Chris Cooper pentru a ”blida” lotul de pivoți de care va dispune Dan Fleșeriu.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.