Accident cu mai multe victime la Boița (UPDATE)

Știri de Sibiu, 30.06.2019

Mai multe persoane, din care și un copil, au avut nevoie de ajutor medical duminică dimineața în urma unui accident cu două mașini produs pe DN7, în zona localității sibiene Boița.

Potrivit Poliției, în zona accidentului traficul a fost blocat.

UPDTATE: Echipajele medicale SMURD și de la Ambulanța Sibiu au acordat asistență medicală unui număr de cinci persoane. Printre victime se află si o femeie de 26 de ani și un copil în vârstă de 6 ani.

”Patru persoane au fost transportate la spital. S-au acordat îngrijiri medicale unei femeie de aproximativ 36 ani și unui băiat de aproximativ 6 ani care au fost transportați la UPU Sibiu de către echipajul SMURD. Alte două persoane au fost transportate la Spitalul din Sibiu de către echipajul Serviciului de Ambulanță”, a declarat Alina Voina, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Din primele verificări, una din mașinile implicate se pare că a intrat pe contrasens.

”Accidentul s-a produs pe DN 7, km. 247+300, în afara loc Boita. Un șofer în vârsta de 66 de ani, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, într-o curba la stânga, a pătruns pe contrasens și a intrat in coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de către un bărbat în vârsta de 64 de ani”, a precizat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

UPDATE: După aproximativ două ore de blocaj, traficul pe DN7 a fost reluat pe ambele sensuri de mers.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.