ULTIMA ORĂ: Copiii din Sibiu au nevoie de VOT pentru o cameră de recuperare

Știri de Sibiu, 30.09.2014

Copiii cu dizabilități aflați în terapie la Spitalul de Psihiatrie „Gh.Preda” din Sibiu au nevoie urgentă de un vot  în plus pentru obținerea finanțării unei camere senzoriale utilizată în tratarea afecțiunilor de tip ADHD, autism , retard, tulburări de comportament sau de limbaj şi emoţionale.

Proiectul ”TERAPII DE STIMULARE POLISENZORIALĂ PENTRU COPII CU DEFICIENŢE” a fost depus pentru finanțare de Asociația Spitalului de Psihiatrie dr.Gh.Preda Sibiu pe platforma Raiffeisen Comunităţi.

Copii tratați de specialiștii spitalului au nevoie de susținere din partea comunității pentru a câștiga finanțarea. Ultima zi de vot este marți, 30 septembrie, până la ora 17.00.

”Am reuşit până în acest moment să mobilizăm 1475 de voturi, iar fiecare vot în plus primit ne aduce şanse sporite de a realiza amenajarea unei camere de stimulare polisenzorială, cunoscută şi ca terapie Snoezelen.Camera de stimulare polisenzorială este utilizată cu succes în procedurile de reintegrare senzorială, având efecte pozitive confirmate în tratarea mai multor patologii precum ADHD,autism,retard,tulburări de comportament,de limbaj şi moţionale,caracterizate prin disfuncţii senzoriale care afectează simţurile şi sistemele vestibular şi proprioceptiv”, se arată într-un comunicat al Asociației Spitalului de Psihiatrie dr.Gh.Preda Sibiu

Tehnicile de stimulare senzorială contribuie direct la reabilitarea mai facilă a pacienţilor iar copiii dobândesc abilităţi, recuperează deficienţe, se relaxează, dezvoltă limbajul, coordonarea, comunicarea şi afectivitatea, integrându-se mai uşor şcolar şi familial.

Vor primi finanțare 14 proiecte din țară, lista cîștigătorilor urmând să fi stabilită conform notei obținute ca medie a evaluării proiectului si notei corespunzătoare voturilor publice exprimate.
Astfel, un număr cât mai mare de voturi duce la cresterea șanselor ca Sibiul să fie inclus în planul de finanțare.

Procedura de vot nu este complicată, pe platforma Raiffeisen Comunități se înregistrează un cont de utilizator, pe adresa de email înscrisă este transmis un link de activare pentru cont, iar în urma confirmării (deschiderea link-ului de activare) se poate face autentificarea pe site și votarea proiectului. Pagina Raiffeisen Comunități http://raiffeisencomunitati.ro/grantwizard/granturi/.

Peste 50 de copii vor putea beneficia de aceasta terapie dacă sibieni se vor mobiliza și vor vota proiectul. Valoarea totală a investiției este de 50.000 lei  iar platforma Raiffeisen Comunități asigură o finanțare de 29.000 lei.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.