Șerban Țichindelean, arestat la domiciliu pentru corupție

Știri de Sibiu, 30.09.2014

Directorul DSVSA Sibiu, Şerban Ţichindelean, a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile, în timp ce consilierul juridic al instituţiei Mirela Olteanu va fi cercetată sub control judiciar pentru fapte de corupţie în urma unei decizii luate, marţi, de Tribunalul Alba, hotărârea nefiind definitivă.

Potrivit unui comunicat al Tribunalului Alba, instanţa a respins, marţi, propunerea formulată de DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia de arestare preventivă a directorului DSVSA Sibiu, Şerban Ţichindelean, şi a consilierului juridic al instituţiei Mirela Olteanu, reţinuţi pentru fapte de corupţie şi răspândirea bolilor la animale, transmite mediafax.ro.

În cazul directorului DSVSA Sibiu, Şerban Ţichindelean, Tribunalul Alba a dispus arestul la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile şi respectarea obligaţiilor prevăzute de lege în acest caz, iar pentru consilierul juridic al instituţiei Mirela Olteanu măsura cercetării sub control judiciar.

Decizia Tribunalului Alba nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 48 de ore, iar competenţa de judecare a contestaţiei revine Curţii de Apel Alba Iulia.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de la Alba i-au reţinut, luni, pe Constantin Șerban Ţichindelean, director executiv al DSVSA Sibiu, pe care îl acuză de opt fapte de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, conflict de interese şi răspândirea bolilor la animale, şi pe Cosmina Mirela Olteanu, consilierul juridic al DSVSA Sibiu, pe care o acuză de două fapte de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma complicităţii.
Citeşte şi: Directorul DSVSA Sibiu şi un consilier, reţinuţi pentru corupţie şi răspândirea bolilor la animale

În ordonanţa de reţinere a celor doi, anchetatorii notează că, în calitatea deţinută, Şerban Ţichindelean a procedat, în mod abuziv, la rezilierea contractului de concesiune a Circumscripţiei Sanitar-Veterinare Jina (ce fusese încheiat cu Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor) şi a încheiat, în condiţii nelegale, un contract similar cu un anumit medic veterinar.

Citește și : DNA: Țichindelean și consiliera DSVSA Sibiu au fost reținuți




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Un Răspuns

  1. […] Citeste si: Șerban Țichindelean, arestat la domiciliu pentru corupție […]