10 obiective culturale sibiene deschise pentru Noaptea Muzeelor la Sate
03.09.2025 Un număr de 10 obiective culturale din județul Sibiu sunt deschise publicului pentru Noaptea Muzeelor la Sate. Cea de-a treia edițe a evenimentului are loc sâmbătă, 6 septembrie, și reunește peste 140 de obiective culturale din 36 de județe.
“Noaptea Muzeelor la Sate nu este doar o invitație la vizitare, ci o călătorie în lumea poveștilor locale, în meșteșuguri transmise din generație în generație și în felul autentic în care satul românesc își spune propria istorie. Vizitatorii au de ales între o ofertă diversă care include case memoriale, complexe arheologice, grădini botanice, biserici fortificate, cule, geoparcuri, spectacole în aer liber, hub-uri țărănești, (…) muzee dedicate unor teme inedite precum mineritul, gastronomia, istoria viei și a vinului, mituri și povești locale” susțin organizatorii.
Anul acesta, în cadrul Nopții Muzeelor la Sate, în județul Sibiu iau parte, intre altele Biserica Fortificată din Richiș, Biserica Frotificată Nemșa, Casa Memorială „Octavian Goga” din Rășinari, Muzeului Satului Tălmăcel sau Șura Culinară, Șomartin.
Programul fiecărui obiectiv cultural poate fin consultat online, pe site-ul dedicat: https://noapteamuzeelor-la-sate.ro/muzee/sibiu
Cei interesați vor avea parte de incursiuni în arta broderiei computerizate/ reproduceri ale modelelor vechi tradiționale, pe o serie de ii și cămăși, de un atelier de plăcinte pe vatră și degustare de produse locale sau de povestea “omului verde” de la Richiș.
Publicul care participă la eveniment este invitat să contribuie la albumul vizual al ediției a treia a Nopții Muzeelor la Sate și să trimită fotografiile și selfie-urile făcute în spațiile participante la noaptea_muzeelor@yahoo.com , transmit organizatorii.
Începând cu aceasta ediție, Noaptea Muzeelor la Sate va fi coordonată de către Asociația Da’DeCe, în parteneriat strategic cu Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu și Asociația Centrul Memorial Dr. Gheorghe Telea Bologa din Sibiu.
