Accident cu mai multe victime pe DN1, în zona Hula Bradului (UPDATE)
29.09.2024 Traficul pe DN1, în zona Hula Bradului, județul Sibiu, a fost bocat total duminică după-amiaza, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autourisme și mai multe, a transmis Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu. La locul accidentului se intervine cu mai multe echipaje medicale de la SMURD și Ambulanță.
Conform datelor transmise de Poliție, traficul rutier a fost blocat total pe DN1 din cauza producerii accidentului.
Se intervine pentru asistarea celor 4 victime implicate în accident. În județul Sibiu se circulă în condiții de ploaie.
UPDATE: Patru persoane au fost duse la spital
O femie în vârstă de 65 de ani și trei bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 45 de ani au fost transportați de SMURD și Ambulanță la Urgența Spitalului Județean Sibiu, cu traumatisme la nivelul membrelor și coloanei, potrivit informațiilor furnizate de echipele de salvatori.
În jurul orelor 16.30, traficul pe DN1, în zona Hula Bradului, a fost reluat alternativ.
UPDATE 2: În accident au fost implicate două autoturisme și un microbuz
Accidentul s-a produs într-o curbă, unde o tânără din Bacău a pierdut controlul autoturismului și a intrat pe contrasens.
”Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Brașov, într-o curbă la dreapta, la urcarea pe Hula Bradului, o femeie în vârstă de 34 de ani, din județul Bacău, a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Șelimbăr, turism pe care l-a proiectat apoi într-un microbuz marfă, condus tot spre Sibiu de către o femeie în vârstă de 48 de ani, din județul Alba”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Elena Welter.
Foto: SAJSibiu
Stire în actualizare
